Vicepreşedintele Bundestagului: Engleza ar trebui să-şi piardă poziţia dominantă în UE post-Brexit
”Atunci când Marea Britanie va ieşi din UE, nu va mai exista niciun motiv pentru ca limbile germană şi franceză să fie discriminate”, a spus Johannes Singhammer, într-un interviu pentru publicaţia germană Der Spiegel.
El a apreciat că în loc să reducă cu 10% serviciul de limbă germană, ce are 100 de translatori, Comisia Europeană ar trebui să micşoreze serviciul de limbă engleză, având 130 de translatori.
Singhammer s-a plâns de întârzieri în traducerea în germană a unor texte importante, un exemplu în această privinţă fiind propunerea Comisiei Europene de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii turci, care abia după cinci săptămâni a ajuns în Bundestag tradusă în limba germană.
Un alt exemplu este proiectul de modificare a Regulamentelor Dublin privind azilul, document elaborat în luna mai, dar care nu va ajunge la deputaţii germani decât la finalul lunii iulie.