Vicepreşedintele CE: Un „Brexit soft” este încă posibil
‘Există fără îndoială posibilitatea de a discuta despre un Brexit soft’ dacă Marea Britanie respectă unele condiţii, a declarat Dombrovskis pentru AFP, la o zi după avertismentul preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, potrivit căruia unica alternativă în faţa unui Brexit ‘dur’ este aceea ca Marea Britanie să renunţe la ideea de a ieşi din Uniunea Europeană. ‘Mingea este în terenul Marii Britanii’, a adăugat el.
‘În ceea ce priveşte piaţa unică, există două opţiuni: să rămâi în interiorul ei sau să o părăseşti. Însă a rămâne în interior presupune respectarea mai multor condiţii’, cum este libera circulaţie a persoanelor, a atenţionat Valdis Dombrovskis.
‘Dacă Marea Britanie este gata să respecte aceste aspecte, există fără îndoială posibilitatea de a discuta despre un Brexit soft’, a adăugat reprezentantul CE.
Potrivit lui Valdis Dombrovskis, declaraţiile lui Tusk ar fi un răspuns la declaraţiile guvernului britanic care ‘par să indice’ că se orientează ‘spre un Brexit hard’.
‘Marea Britanie este cea care trebuie să decidă ce model de cooperare îşi doreşte cu UE’, a subliniat Domborvskis, amintind că aceste probleme nu vor fi abordate atât timp cât Londra nu va angaja discuţii pentru ieşirea din UE.
Săptămâna trecută, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost cel care a declarat că UE trebuie să fie ‘intransigentă’ cu Londra.
Premierul britanic, Theresa May, a declarat recent că lansarea oficială a ‘procedurii de divorţ’ de UE va interveni până la sfârşitul lui martie 2017. Ea a dat, de asemenea, de înţeles că ar dori să angajeze Marea Britanie pe calea unui ‘Brexit hard’, cu un control strict al imigraţiei, cu riscul de a compromite accesul ţării sale la piaţa unică europeană.