Vicepreşedintele CJ Cluj a fost arestat

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica reţinut pentru luare de mită, după ce a acceptat oferta a două persoane de a primi 25.000 de euro pentru a facilita câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena, a fost arestat, marţi, de Curtea de Apel Cluj.
Economica.net - mar, 01 nov. 2011, 19:51

Potrivit magistraţilor clujeni, Bica a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Acesta se află în sediul Curţii de Apel Cluj-Napoca şi urmează să fie dus în arestul IPJ Cluj, informează Mediafax. Avocaţii lui Radu Bica au declarat că vor face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, reţinut pentru luare de mită în urma unui flagrant, fiind suspectat că a acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitate de vicepreşedinte al CJ Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012, a fost prezentat, marţi, Curţii de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă.

Radu Bica a declarat, înainte de a intra în sala de judecată, că este nevinovat. Soţia lui Radu Bica, Antonica, a spus că îl va susţine necondiţionat pe soţul său.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica (PDL) a fost reţinut, luni seară, de procurorii DNA Cluj, pentru luare de mită.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile a acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.

În aceleaşi împrejurări, inculpatul Bica Radu Vasile a pretins ca, la data de 27 octombrie 2011, să-i fie remisă o primă tranşă, în sumă de 10.000 de euro. La data de 31 octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile a primit de la una dintre persoanele cu care făcuse înţelegerea suma de 43.000 de lei, echivalent a 10.000 de euro, ca obiect al infracţiunii de corupţie, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.

În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, învinuite pentru infracţiunea de dare de mită.

Radu Bica este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj din anul 2008. De asemenea, el este vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Cluj din 2004 şi vicepreşedinte al PDL Turda din acelaşi an. Între 1994 şi 1998 a fost preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PD Turda.

Înainte de a deveni vicepreşedinte al CJ Cluj, în iunie 2008, Radu Bica a fost şef la Autoritatea Rutieră Română (ARR) Cluj, începând cu anul 2005.

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...