Vicepreşedintele companiei Lukoil, Ravil Maganov, a murit, după ce a căzut de la etajul 6 al spitalului la care era internat

01 09. 2022
maganov lukoil putin 43765

„Președintele Consiliului de Administrație al Lukoil a murit ca urmare a căderii de la fereastra spitalului din Moscova. Ravil Maganov, în vârstă de 67 de ani, a fost tratat într-o secție de la etajul 6”, a transmis Ria Novosti pe canalele sale de social media, scrie observatornews.ro.

Primele informații despre incident sugerează că acesta și-ar fi pierdut viața pe loc, corpul său fiind ridicat de către angajații spitalului în care era internat. Potrivit informațiilor ajunse în presă, Ravil Maganov a fost pacient al Spitalului Clinic din Moscova cu o serie de probleme cardiace.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele în care Ravil Maganov și-a pierdut viața și care au fost motivele din spatele gestului său, scrie observatornews.ro.

Ravil Maganov a fost în structurile de conducere ale gigantului petrolier din 1993. În 2006 a fost numit prim vicepreședinte și în 2020, președinte al Consiliului de Administrație al companiei. Pe lângă poziția pe care o ocupa în cadrul Lukoil, trebuie precizat că Ravil Mganov avea relații puternice în industria petrolieră rusească, fiind fratele CEO-ului Tatneft, una dintre cele mai mari companii petroliere din Rusia.

În martie, consiliul de administraţia de la Lukoil a cerut „încetarea cât mai rapidă a conflictului armat” din Ucraina, și-a exprimat „empatia sinceră pentru toate victimele” și a spus că „sprijină ferm o încetare a focului și o soluționare a problemelor prin negocieri serioase și diplomație”, scrie observatornews.ro.