Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, îşi începe astăzi vizita în România

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, se va afla marţi şi miercuri la Bucureşti, unde se va întâlni cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta.
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 04:43
Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, îşi începe astăzi vizita în România

Discuţiile vor viza, potrivit Casei Albe, reacţia comunităţii internaţionale la acţiunile Rusiei în Ucraina.

De asemenea, Joe Biden va discuta cu oficialii de la Bucureşti despre necesitatea consolidării relaţiilor economice cu România, în special prin intermediul Acordului de liber-schimb UE-SUA, în curs de negociere.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat săptămâna trecută că i-a adresat vicepreşedintelui american Joe Biden invitaţia de a vizita România. El a spus că la Bucureşti va veni şi şeful Pentagonului.

‘Doresc (n.r. – SUA) să-şi facă obligaţiile de partener strategic faţă de România şi prin semnificaţia vizitelor pe care le fac în perioada următoare, şi prin contribuţii directe la creşterea nivelul de securitate al României şi al regiunii’, preciza şeful statului pe 12 mai.

Premierul Victor Ponta i-a cerut luni vicepremierului Gabriel Oprea să ia măsurile necesare pentru ca vizita vicepreşedintelui american Joe Biden să se desfăşoare în condiţii de siguranţă maximă.

Cu prilejul vizitei oficialului american, autorităţile române vor lua o serie de măsuri de securitate.

Astfel, instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale au decis realizarea unor dispozitive de securitate durabile şi care să asigure buna desfăşurare a vizitei oficiale. De asemenea, se are în vedere organizarea de evaluări comune ale situaţiei de securitate şi armonizarea măsurilor între instituţiile implicate în organizarea şi buna desfăşurare a vizitei înaltului demnitar la Bucureşti şi simulări ale dispozitivelor privind măsurile de securitate instituite în zilele în care se desfăşoară vizita vicepreşedintelui SUA.

Pe de altă parte, SPP a informat că pe perioada vizitei la Bucureşti a lui Joe Biden nu vor fi dispuse restricţii majore de trafic, circulaţia rutieră urmând să se desfăşoare în condiţii normale marţi şi miercuri, Poliţia Rutieră asigurând măsuri de fluidizare a traficului.

Vicepreşedintele american Joe Biden efectuează de marţi până joi un mini-turneu în România şi Cipru.

Joe Biden s-a mai aflat la Bucureşti în octombrie 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...