Victor Ponta: Lista miniştrilor va fi făcută publică marţi

Lista noului Guvern va fi făcută publică în 1 mai, a anunţat, sâmbătă, la Braşov, premierul desemnat Victor Ponta, precizând că la Agricultură îl va susţine pe liderul PC Daniel Constantin.
Economica.net - sâm, 28 apr. 2012, 08:30
Victor Ponta: Lista miniştrilor va fi făcută publică marţi

Victor Ponta a spus că speră ca noul guvern să poată fi prezentat Parlamentului în 7 mai.

El nu a dorit să facă publice nume ale viitorilor miniştri, singura dezvăluire fiind pentru Ministerul Agriculturii, unde a spus că îl va susţine pe liderul PC Daniel Constantin.

Victor Ponta a afirmat că portofoliile vor fi împărţite ţinându-se cont de principiul parităţii şi că nu garantează că aceşti minişti vor rămâne în funcţie după luna noiembrie.

Premierul desemnat a mai spus că îşi doreşte ca viitori miniştri să fie oameni cu experienţă în ministerele la care vor fi desemnaţi şi să cunoască foarte bine domeniile respective.

„Opţiunea mea este ca pentru acest guvern special de şase luni funcţiile de miniştri să fie ocupate preponderent sau în exclusivitate de oameni care au ocupat funcţii de miniştri sau secretari de stat. Fiind vorba despre un mandat special pe şase luni, cred că nu este timp pentru învăţat. Vreau să mă bazez pe oameni care cunosc foarte bine ministerele şi cum funcţionează ele”, a adăugat Ponta.

Foşti miniştri precum Mariana Câmpeanu, Ioan Rus, Andrei Marga şi persoane care ar prelua pentru prima dată portofolii, precum Liviu Voinea, Titus Corlăţean, Relu Fenechiu, Corneliu Dobriţoiu, Mircea Diaconu, dar şi Varujan Pambuccian sunt variante vehiculate pentru Cabinetul Ponta.

Liderii partidelor din USL nu au început vineri negocieri pentru desemnarea miniştrilor, aşteptând ca Victor Ponta să fie desemnat oficial premier de către preşedintele Traian Băsescu.

Totuşi, cele trei partide au de mai mult timp candidaţi de miniştri. În plus, sunt social-democraţi şi liberali care aşteaptă nominalizarea în Guvern.

De asemenea, surse din USL susţin că, în schimbul votării moţiunii de cenzură şi susţinerii viitorului Guvern, liderul deputaţilor minorităţilor, Varujan Pambuccian, ar fi solicitat portofoliul Comunicaţiilor.

Totodată, şi Mircea Geoană este vehiculat pentru preluarea portofoliului Afacerilor Europene.

În plus, singurul ministru din Cabinetul Ungureanu care şi-ar putea continua mandatul, fiind de altfel şi cel mai longeviv ministru, este Cătălin Predoiu la Justiţie.

Pe de altă parte, şi preşedintele PC, Daniel Constantin, ar urma să fie desemnat ministru. Acesta ar fi calificat pentru Agricultură, însă de acest portofoliu ar putea fi interesant şi Ilie Sârbu, care a mai condus de două ori ministerul şi care este şi socrul lui Victor Ponta.

Astfel, numele vehiculate până în prezent pentru diferite portofolii sunt:

Finanţe Publice – Liviu Voinea

Administraţie şi Interne – Ioan Rus, Dan Nica, Liviu Dragnea

Economie – Varujan Vosganian, Claudiu Doltu

Afaceri Externe – Titus Corlăţean

Afaceri Europene – Mircea Geoană

Transporturi – Relu Fenechiu, Sorin Bota, Eduard Hellvig

Mediu – Rovana Plumb, Carmen Moldovan

Dezvoltare şi Turism – Alin Burcea

Apărare – Corneliu Dobriţoiu

Cultură – Mircea Diaconu

Justiţie – Cătălin Predoiu, Dan Şova

Comunicaţii – Varujan Pambuccian

Muncă – Mariana Câmpeanu

Educaţie – Andrei Marga

Sănătate – Eugen Nicolăescu, Nicolae Bănicioiu, Florian Popa

Agricultură – Daniel Constantin

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...