Victor Ponta, noul premier al României. Ce măsuri economice propune
1. Introducerea în dezbatere publică a Tratatului de guvernanţă bugetară şi fiscală, cunoscut sub numele de „Pactul Fiscal„, decis de 25 dintre statele UE şi evitarea situaţiilor în care primul ministru nu ştie ce documente internaţionale îşi asumă ţara noastră, ca în cazul ACTA (The Anti-Counterfeiting Trade Agreement).
2. Dialog susţinut cu Opoziţia, ONG-urile, societatea civilă, în legătură cu aderarea României la Spaţiul Schengen şi cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
3. Combaterea corupţiei, prin modificarea şi aplicarea Legii achiziţiilor publice prin exercitarea controlului Curţii de Conturi asupra activităţii ANAF şi ANRMAP.
4. Depolitizarea structurilor deconcentrate, retragerea „Legii Igaş”, privind dreptul de a candida al funcţionarilor publici.
5. Revenirea la valorile pensiilor şi salariilor de dinainte de 1 iunie 2011, asumarea unui deficit de 3%, convenit cu FMI şi modificarea de urgenţă a Legii responsabilităţii fiscale, care nu conţine niciun articol care să prevadă răspunderea în faţa Parlamentului a celor care încalcă legea.
6. Reglementarea de urgenţă a actelor normative la folosirea Fondului de rezervă al primului ministru.
7. Anchetarea şi controlul „băieţilor deştepţi” din energie, o strategie energetică pe termen mediu şi lung.
8. Respingerea Proiectului Roșia Montană cu evaluarea pe trei zone: mediu, protejarea interesului național și combaterea coruptiei politice.
9. Micșorarea TVA pentru produsele agricole și încurajarea agriculturii bio
10. Taxe diferențiate pe venituri – impozitarea cu până la 10% a averilor mari
11. Reducere CAS pentru angajator, pentru a stimula crearea de noi locuri de muncă
12. Majorarea salariului minim până la 850 de lei– din asigurări și venituri suplimentare la buget
13. Relansarea companiilor de stat prin management privat autentic si retehnologizare
14. Descurajarea UDMR în a mai ridica pretenții și a mai pune condiții (exemplu – Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș)
15. Reducerea numărului de parlamentari la 312 și adoptarea unei legi în acest sens care să fie susținută de întreaga clasă politică
Guvernul condus de Mihai-Răzvan Ungureanu a pierdut, vineri, încrederea Parlamentului, care a adoptat, cu 235 de voturi pentru, moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie, deschizând astfel calea desemnării unui nou premier.
Despre Victor Ponta
Victor Viorel Ponta este un om politic, de profesie avocat, iar din februarie 2010, ocupa functia de presedinte al PSD.
Nascut pe 20 septembrie 1972, in Bucuresti, Ponta este casatorit cu europarlamentarul Daciana Sarbu si are doi copii, un baiat din prima casatorie si o fetita cu actuala sotie.
In noiembrie 2008, a fost reales deputat de Gorj intr-un colegiu din Targu Jiu, obtinand peste 50% din voturile exprimate uninominal.
Din decembrie 2008 pana in octombrie 2009 a fost ministru pentru relatia cu Parlamentul in Guvernul Emil Boc.