Videanu: Contribuţiile sociale pot fi reduse cu 3,4 puncte, corelat cu salariu minim de 820 de lei
Adriean Videanu a criticat, într-o conferinţă de presă, declaraţiile premierului Victor Ponta care vorbea despre reducerea contribuţiilor sociale cu cinci puncte procentuale, şi care se refereau la introducerea cotei progresive şi care erau corectate prin declaraţia „unui ministru responsabil din Cabinet”.
În opinia lui Videanu, aceste declaraţii ale puterii „demonstrează inconsistenta şi lipsa de viziune a actualului Cabinet”.
„Vrem să facem un alt gen de politică şi vom pune la dispoziţia Guvernului, dacă este interesat, calculele făcute de noi. Dacă vor să reducă contribuţiile sociale, ele pot fi făcute cu 3,4 puncte procentuale, dar corelat cu creşterea salariului minim la 820 de lei şi care este o măsură cu efect zero pe bugetul consolidat, nu strică echilibrul bugetar al României. Noi am prezentat de mult această variantă şi, dacă Guvernul este interesat, putem să-i punem la dispoziţie toate calculele noastre. Dar acest lucru nu se poate face decât în tandem, pentru că nu pot strica echilibrul bugetar al acestei ţări”, a precizat Adriean Videanu.
În opinia sa, creşterea salariului minim la 820 de lei ar lărgi baza de impozitare, ar diminua „şi o parte din economia la gri din România, dar acest lucru îţi dă posibilitatea să fie reduse şi contribuţiile sociale, dar cota de reducere este de 3,4 şi nu de 5 puncte procentuale”.
Videanu a arătat că a făcut aceste declaraţii deoarece este nevoie de o solidaritate în această perioadă dificilă. El a spus că mizează pe faptul că Guvernul se va apleca asupra problemelor românilor de astăzi, şi nu din 2013.
„Dacă nu există responsabilitate politică în aceste moment dificile, vom lăsa loc extremisemlor, ceea ce este de evitat atât în România, cât şi la nivelul UE”, a precizat Adriean Videanu.
Întrebat de ce nu a făcut această propunere Guvernului Ungureanu, referitoare la reducerea contribuţiilor sociale cu 3,4 puncte procentuale şi creşterea salariului minim la 820 de lei, Videanu a spus că nici el nu are un răspuns în momentul de faţă.
„Nici eu nu am un răspuns în momentul de faţă. Poate condiţiile de echilibru au determinat alte priorităţi”, a adăugat Adriean Videanu.
El a apreciat că, cu cât este mărit pragul salariului minim, cu atât este redusă evaziunea fiscală, aceasta fiind în opinia sa o măsură de deblocare a economiei.
Videanu: Cursul leului, la cel mai înalt nivel, din cauza lipsei de credibilitate a Guvernului
Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat, marţi, că România are cel mai mare curs raportat la Euro din această perioadă din fundamente dominant politice, şi nu economice, adică din cauza lipsei de credibilitate a Guvernului.
„Avem cel mai mare curs Ron-Euro raportat la Euro din această perioadă, chiar mai mare decât în vârful crizei economice pe care România a parcurs-o. Vreau să ştiţi că fundamentele sunt dominant politice şi aici vă pot da exemplu: stabilitatea monedei în perioada 2009, 2010, 2011 care varia între 4,021 şi 4,024 a adus fundamente economice, dar şi politice credibile. Astăzi, datorită fundamentelor politice şi în principal lipsei de credibilitate a Guvernului face ca astăzi să avem cel mai înalt curs, mai mare decât în vârful crizei economice”, a declarat Videanu, într-o conferinţă de presă.
El a apreciat că prezentul trebuie să fie preocuparea actualului Guvern, pentru că altfel România riscă să piardă stabilitatea construită cu foarte multă greutate în această perioadă.
Videanu a mai spus că el crede că fundamentele politice sunt mult mai importante decât cele economice astăzi legat de creşterea cursului Ron-Euro, precizând că prin fundamente politice înţelege lipsa de credibilitate a Guvernului şi „lipsa de preocupare”.