Videanu: Recesiunea nu afectează stabilitatea ţării. Lipsa de credibilitate a Guvernului o afectează

Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că "recesiunea economică nu afectează stabilitatea României" şi a apreciat că stabilitatea ţării poate fi afectată de "lipsa de credibilitate" a actualului Guvern.
Economica.net - mar, 15 mai 2012, 09:39
Videanu: Recesiunea nu afectează stabilitatea ţării. Lipsa de credibilitate a Guvernului o afectează

„Cred că recesiunea şi-a produs deja efectele negative şi le-a lăsat în urmă”, a precizat Videanu.

Adriean Videanu a arătat că PDL ştia că România va intra statistic în recesiune „pentru că acesta este rostul unui partid serios, să facă calcule”.

„Ştiam că vom intra statistic în recesiune, pentru că acesta e rostul unui partid serios, să facă calcule. Recesiunea economică nu afectează stabilitatea României. Dimensiunea recesiunii economice, din punctul nostru de vedere, nu este de natură să afecteze stabilitatea României. Mai grav, credem noi, este că poate afecta stabilitatea României lipsa de credibilitate a actualului Guvern”, a declarat Videanu.

Potrivit lui Videanu, toată lumea conştientizează anvergura crizei prin care România a trecut în 2009-2010, ieşind din recesiune în 2011, „când guvernul PDL a reuşit să stabilizeze România”.

„Guvernul PDL a salvat România de la derapaje economice majore pe care acum le puteţi vedea în ţări membre ale UE. România astăzi poate să stea cu fruntea sus în faţa organismelor internaţionale. PDL şi-a propus să facă un alt gen de politică: nu o să înjurăm pe nimeni, nu o să atacăm pe nimeni, pentru că noi conştientizăm gravitatea încă a momentului economic pe care întreaga Europă îl traversează în această perioadă”, a precizat Videanu.

Economia a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, evoluţia fiind anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie puţin mai mare, de 0,2-0,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Vizat de sancţiuni, Lavrov va vizita o ţară din UE pentru prima oară de la începutul războiului în Ucraina – presa din Rusia
Vizat de sancţiuni, Lavrov va vizita o ţară din UE pentru prima oară de la începutul războiului în Ucraina – ...
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov intenţionează să viziteze Malta în luna decembrie pentru a participa la o reuniune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi......
Autostrada Unirii A8: Ultimul lot din tronsonul montan, trimis la ANAP. Are pasaje și tuneluri pe 70% din traseu
Autostrada Unirii A8: Ultimul lot din tronsonul montan, trimis la ANAP. Are pasaje și tuneluri pe 70% din traseu
Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, astăzi, spre validare către Agenția Națională pentru Achiziții ...
S-a vândut „La Fântâna”. Americanii de la Axel Johnson au cumpărat business-ul creat de antreprenorul Cristian Amza de la Oresa
S-a vândut „La Fântâna”. Americanii de la Axel Johnson au cumpărat business-ul creat de antreprenorul Cristian ...
Compania americană Axel Johnson Inc. (AJI) a achiziționat La Fântâna S.R.L, unul din principalii furnizori pe piața ...
CE Oltenia se pregătește să iasă din acordul cu Tinmar pentru constucția noilor capacități în fotovoltaic și pe gaze și își angajează avocați. Burduja: “Am fost mai mult decât înțelegători, ajunge!”
CE Oltenia se pregătește să iasă din acordul cu Tinmar pentru constucția noilor capacități în fotovoltaic și pe ...
În condițiile în care proiectele de parcuri fotovoltaice și de grup nou pe gaze care ar fi urmat să fie construite împreună ...