VIDEO Tragedie la Caransebeş: Au luat foc de la o lumânare, singura sursă de lumină

Economica.net
10 12. 2011

Focul a pornit de la o lumânare lăsată nesupravegheată. Familia formată din cinci persoane locuia într-un apartament fără gaze sau curent, astfel că lumânările erau singura soluţie la îndemână pentru a avea lumină.

Când şi-a văzut casa cuprinsă de flăcări, tânărul de 22 de ani a spart cu pumnul o fereastră pentru ca familia sa să poată ieşi. S-a rănit şi a pierdut foarte mult sânge, astfel că, atunci când a ajuns la spital, pentru el era deja prea târziu.

La spital au ajuns iubita băiatului, de numai 15 ani, copilul lor de câteva luni, mama şi sora fetei. „A suferit arsuri pe aproape 30% din suprafaţa corporală, faciale, de căi respiratorii superioare, toracale şi membre”, Andrei Zeno, director medical Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”.

Tânăra grav rănită a fost transportată de SMURD la Bucureşti, cu un avion privat.