VIDEO Traian Băsescu la cumpărături: Am evitat cât am putut zarzavaturile olandeze
Înarmat cu lista de cumpărături dată de soţie, preşedintele şi-a făcut proviziile sâmbătă seară de la un supermarket din Capitală.
Șeful statului i-a spus reporterului România TV că a cumpărat tot ce i-a trecut soția pe listă.
”Tot ce mi-a dat nevastă-mea… O să-ți arăt lista. E bifată toată, de sus până jos. Misiune îndeplinită! Și brânză și apă minerală și d-astea pentru pom, ceva mai nou, și zarzavaturi, de toate”, a spus Băsescu.
Întrebat cum i s-au părut prețurile, președintele a arătat că acestea au crescut.
”Au crescut, şi mai ales la zarzavaturi. Nu mai sunt zarzavaturi româneşti. Trebuie să recunosc că am evitat cât am putut zarzavaturile olandeze. Am preferat să cumpăr turceşti şi spaniole, dacă tot nu sunt româneşti. Şi cred că este bine să nu cumpărăm zarzavaturi olandeze„, a precizat Băsescu.
El le-a transmis românilor că trebuie să fie mai senini şi mai siguri pe ei.
”Ar trebui să fim puţin mai senini şi mai siguri pe noi, pentru că ne place să ne autoflagelăm aşa, să ne vorbim de rău, să fim complexaţi. Nu este adevărat! Suntem o naţiune mare, a şaptea din Uniunea Europeană, performanţe economice să ştiţi că avem mai bune decât mulţi alţii la care ne uităm ca la Dumnezeu. Deci cred că ne-ar trebui ceva mai multă încredere în noi. Şi o să îţi mai spun ceva: cu cât ne vorbim noi înşine de rău mai mult pe la televizor, ambasadele să ştii că asta preiau ca mesaj, că nu vin să vorbească cu sute de oameni. Ce aud la televizor, aia transmit acasă„, a spus preşedintele.
Referitor la decizia pe care a luat-o România la summitul UE de săptămâna aceasta, preşedintele statului a spus: „Plăteam enorm dacă nu intram şi se făcea un club al statului din zona euro. Trebuia să intrăm!”