Vienna Insurance Group, profit brut de 407 milioane euro în 2016
Potrivit comunicatului, dividendele propuse au crescut la 0,80 euro pe acţiune, iar rata netă combinată se situează la un nivel bun, de 97,3%.
‘Ne-am atins toate ţintele majore pentru 2016. Acest lucru transmite un semnal clar cu privire la stabilitatea pe care o considerăm importantă pentru a fi un partener de încredere în vremuri de continuă schimbare’, a declarat Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group.
Volumul preliminar al primelor, de 9.051 milioane euro, a înregistrat o evoluţie stabilă (+31 milioane euro fata de anul precedent). Primele au crescut semnificativ pe toate segmentele de business, cu excepţia poliţelor de asigurare de viaţă pe termen scurt cu plata la scadenţă (-19,2%). Excluzând poliţele pe termen scurt cu achitare la scadenţă, primele au crescut cu 4,4% pe toate segmentele de business.
‘În ceea ce priveşte profitul (înainte de impozitare), ţinta stabilită în anul precedent a fost de a obţine un profit cel puţin dublu faţă de cel înregistrat în 2015, până la 400 milioane euro. Cu un rezultat de 406,7 milioane euro, am atins limita superioara a intervalului ţintit, raportând astfel o creştere de peste două ori a profitului (înainte de taxe)’, a mai spus Elisabeth Stadler.
La nivelul întregului an 2016 a fost înregistrată o îmbunătăţire semnificativă a ratei nete combinate comparativ cu nivelul de 97,9% din trimestrul al treilea 2016. Cu o valoare de 97,3%, rata netă combinată a VIG rămâne la nivelul din anul precedent şi se menţine sub pragul de 100%. Rata cheltuielilor s-a îmbunătăţit la 30,4%, faţă de 30,6% în 2015.
‘Datorită rezultatelor bune, Comitetul Director va propune organismelor statutare ca dividendul aferent anului financiar 2016 să crească la 0,80 euro pe acţiune, de la 0,60 euro în anul precedent’, se menţionează în comunicat.
VIG are o experienţă de 190 de ani în domeniul asigurărilor. Cu peste 24.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil în Austria şi în pieţele ECE pe care activează.