Peter Hagen este CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie la Vienna Insurance Group, gigantul austriac al asigurărilor care deţine companiile în România Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă.
Asirom a încheiat anul 2014 cu o pierdere de peste 29 de milioane de lei, generate în principal pe segmentul RCA, după un rezultat negativ de 235 milioane lei în 2013.
Asirom este a şasea mare companie de asigurări din România, cu prime brute subscrise de 575 milioane lei în 2014, care îi conferă o cotă de piaţă de 7,1%.
Vienna Insurance Group este cel mai mare grup de asigurări din România, controlând aproape 20% din piaţă prin cele trei companii pe care le deţine. Companiile VIG au subscris anul trecut în România prime brute de 339,7 milioane de euro, în scădere cu 6,1% faţă de 2013. Grupul a obţinut pe piaţa românească un profit înainte de taxe de 6,1 milioane euro în 2014, faţă de o pierdere de 98,7 milioane de euro în anul anterior.