Vietnamul intră în stare de alertă după ce a fost confirmat primul bolnav de coronavirus din ultimele 100 de zile

Economica.net
25 07. 2020
vietnam_sapa_north_vietnam_waste_disposal_chinese_border_mouth_guard_corona_virus_trike_26538300

De la începutul pandemiei, Vietnam a impus măsuri stricte de carantină și a desfășurat o campanie agresivă de testare a populației, reușind performanța să aibă doar 417 cazuri de îmbolnăviri și niciun mort.

Este prima infecție raportată din ultimele 100 de zile, un oficial din ministerul Sănătății declarând că un bărbat de 57 de ani din orașul turistic Danang a fost testat pozitiv. Potrivit presei de stat vietnameze, bărbatul respectiv este într-o stare critică, iar o echipa de medici din orașul Ho Chi Minh s-a deplasat la Danang ca să-l trateze.

Oficialitățile din Vietnam au anunțat că 50 de persoane care au intrat în contact cu persoana bolnavă au fost izolate. Potrivit informațiilor furnizate de ministerul Sanantatii, 103 persoane care au venit în contact cu pacientul au fost testate pentru coronavirus, dar rezultatele au ieșit negative. Autoritățile nu au furnizat detalii cu privire la modul în care bărbatul s-a infectat, dar au precizat că acesta nu a ieșit din orașul Danang de aproape o lună. Inițial acesta a fost diagnosticat cu pneumonie

În Vietnam 11.800 de persoane sunt carantinate în toată țara, 147 dintre acestea în spitale.

Acest caz apare în momentul în care Vietnamul era pregătit să permită reluarea zborurilor comerciale și în care turismul intern a crescut. La sfârșitul zilei de vineri, autoritățile de la Hanoi au recomandat din nou populației să poarte măști în locurile publice. Restricțiile privind zborurile comerciale nu se aplică experților străini și muncitorilor calificați, care pot intra în țară potrivit unei derogări speciale. În Vietnam au fost înregistrate 150 de cazuri de infectare cu coronavirus în utimele trei luni, dar toate la persoane care au fost carantinate la intrarea în țară.