Viitor sumbru: Criza globală va dura un deceniu
‘Nu este încă un deceniu pierdut … Dar cu siguranţă va dura cel puţin un deceniu de la începutul crizei pentru ca economia să revină într-un ritm decent’, a afirmat oficialul FMI.
Germania va trebui să accepte o inflaţie mai ridicată şi o întărire reală a puterii sale de cumpărare, ca parte a soluţiei la problemele Europei, a explicat Blanchard. Chiar dacă acum toată lumea este preocupată de criza datoriilor din Europa, şi America şi Asia au probleme fiscale care trebuie rezolvate, a adăugat oficialul FMI.
‘Japonia se confruntă de asemenea cu ajustări fiscale dificile, care vor fi rezolvate într-un deceniu. China are probabil grijă de boom-ul imobiliar iar creşterea a fost mai lentă decât înainte dar nu ne aşteptăm la o aterizare dură’, a adăugat economistul şef al FMI.
Acesta a explicat că ajustările în zona euro necesită o scădere a preţurilor în statele îndatorate din sud şi o creştere a preţurilor în centrul zonei euro.
Pentru ca Banca Centrală Europeană (BCE) să menţină creşterea preţurilor sub – dar în apropiere – de două procente, statele din centrul zonei euro ar trebui să aibă o inflaţie de peste 2%, dar Germania este împotriva unei astfel de evoluţii. ‘O inflaţie ceva mai ridicată în Germania ar trebui pur şi simplu văzută ca necesară şi de dorit. Ţinând cont de mandatul BCE de menţinere a stabilităţii preţurilor, nu ar fi începutul unei hiperinflaţii’, a afirmat Blanchard.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 2,7% în luna septembrie 2012, de la nivelul de 2,6% înregistrat în luna august 2012.