Viitorul șef al Trezoreriei americane susține creșterea cheltuielilor și amânarea deciziilor privind scăderea deficitului

Economica.net
19 01. 2021
ap280869892811_0_28621200

„Nici eu şi nici preşedintele ales nu propunem acest pachet de sprijin fără a lua în calcul povara datoriei. Însă acum, când dobânzile sunt la minime istorice, cel mai inteligent lucru este să acţionăm la scară largă. Cred că avantajele vor depăşi cu mult costurile, în special dacă vom avea grijă de cei care se confruntă cu probleme de mult timp”, se arată discursul ce urmează să fie ţinut de Janet Yellen în comisia de Finanţe a Senatului SUA.

Yellen, prima femeie care a ocupat postul de preşedinte al Rezervei Federale americane, urmează să fie audiată marţi de senatori, care vor confirma sau nu nominalizarea sa în postul cheie de secretar al Trezoreriei, echivalentul ministrului Finanţelor.

Rolul acestei economiste reputate, specializată în şomaj, va fi acela de a permite celei mai mari economii a lumii să depăşească criza economică actuală. Mii de mici companii americane au fost nevoite să îşi înceteze activitatea din cauza restricţiilor introduse de numeroase state pentru a limita propagarea pandemiei în timp ce milioane de americani şi-au pierdut locul de muncă.

În acest context, Janet Yellen ar urma să îi îndemne pe parlamentarii americani să aprobe planul de relansare propus de Joe Biden, lăsând în plan secund aspectele privitoare la creşterea datoriei publice. Fără acordul Congresului, şi mai ales al Senatului unde democraţii au o majoritate limitată, acest plan care cuprinde ajutoare pentru gospodării, companii şi colectivităţi locale, va eşua.

În paralel, deficitul bugetar al SUA nu încetase să crească ca urmare a cheltuielilor care au legătură cu Covid-19. În anul fiscal 2020, octombrie 2019 – septembrie 2020, a ajuns la un nivel istoric de 3.132 de miliarde de dolari, de două ori mai mare decât precedentul record. De asemenea, datoria SUA a ajuns la finele lunii septembrie la 26.900 de miliarde de dolari.