Viitorul Guvern ar putea acredita autorităţile de management în primele luni din 2017 – raport MFE

Economica.net
22 12. 2016
mfe_78987654_39088000

‘Cadrul de gestionare a fondurilor europene pentru perioada 2014-2020 este dezvoltat şi aşezat într-un mod coerent, cu structuri clar identificate, roluri bine definite şi coordonarea asigurată. Suplimentar faţă de cele 3 autorităţi de management deja acreditate (Autoritatea de Management pentru Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia 2014-2020, Autoritatea de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră INTERREG V-A România-Bulgaria şi Autoritatea de management pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate n.r.), pentru majoritatea programelor operaţionale este necesară finalizarea ultimelor detalii de conţinut aferente sistemelor de management şi control şi transmiterea în primele luni ale anului 2017 a documentaţiei în vederea acreditării autorităţilor de management’, se arată în document.

Potrivit acestuia, au fost stabilite cerinţele şi detaliile de dezvoltare, au fost finalizate, testate şi puse în utilizare o parte din modulele necesare, au fost clarificate rolurile şi responsabilităţile, dar şi suplimentate semnificativ structurile suport care asigură dezvoltarea sistemului informatic. Toate acestea permit finalizarea dezvoltării sistemului informatic necesar pentru gestionarea fondurilor europene, în prima jumătate a anului 2017, conform sursei citate.

‘În acest an, au fost desemnate două autorităţi de management care gestionează programe de cooperare transfrontalieră – Autoritatea de Management pentru Programul IPA de CooperareTransfrontalieră România-Republica Serbia 2014-2020 şi Autoritatea de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră INTERREG V-A România-Bulgaria. Întregul proces de construcţie pentru definirea sistemelor de management şi control a permis, de asemenea, acreditarea autorităţii de management pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Am reuşit astfel să avem prima cerere de plată transmisă către Comisia Europeană şi să evităm returnarea sumei de aproximativ 50 milioane de euro’, menţionează sursa citată.