Viitorul maşinii electrice: costul bateriilor va scădea cu 60% până în 2025
Costul de producţie al bateriilor, una dintre cele mai importante componente ale maşinilor electrice, va scădea cu 60% până în anul 2025, având ca bază de referinţă anul trecut. Astfel, dacă în anul 2016 costul de producţie al bateriilor pe litiu era de 270 de dolari/KWh, în 2025 acesta va scădea la 110 dolari, deci cu 60% faţă de referinţa 2016.
Estimarea apare în prezentarea anuală pentru investitori şi jurnalişti făcută de grupul Enel, şi are la bază date Bloomberg New Energy Finance făcute publice la jumătatea acestui an.
Ca atare, odată rezolvată parţial problema tehnologiei, marile companii de utilităţi anunţă de acum intenţia de a furniza şi energie electrică pentru maşinile electrice. Enel a anunţat, la acelaşi eveniment, că ţinta sa este de a pune în operare 313.000 de staţii de încărcare a maşinilor electrice, pe toate pieţele în care este prezent, la nivelul anului 2020.
La nivel global, vânzările de vehicule electrice şi hibride au depăşit 287.000 de unităţi în perioada iulie-septembrie 2017, cu 63% mai mult decât în perioada similară a anului trecut şi cu 23% mai mult decât în al doilea trimestru, potrivit unui raport publicat marţi de Bloomberg New Energy Finance.China a fost responsabilă pentru mai mult de jumătate din vânzările globale în condiţiile în care piaţa sa de automobile electrice s-a dublat pe fondul eforturilor guvernului de a combate poluarea.
Bloomberg New Energy Finance se aşteaptă ca vânzările globale de automobile electrice să treacă pentru prima dată pragul de un milion de unităţi. Piaţa de transport electrificat încep să se extindă pe măsură ce infrastructura de încărcare devine mai accesibilă iar constructorii lansează modele cu o autonomie mai mare.
În 2017 mulţi importanţi constructori auto începând de la Jaguar Land Rover şi până la Volvo Cars au anunţat că în următorii ani vor să introducă pe piaţă versiuni electrice ale vehiculelor lor.
Situaţia din România
Numărul autovehiculelor ecologice (hibride şi electrice 100%) noi vândute în România în primele zece luni ale anului a depăşit 2.000 de unităţi, în creştere cu 148% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, arată statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Prin intermediul programului guvernamental „Rabla Plus”, valoarea ecotichetului acordat de statul roman celor care vor să-şi achiziţioneze un autovehicul nou 100% electric este, în acest an, de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in de 4.500 euro.