Viitorul medicilor de familie: până în 2027 vor fi plătiţi şi în funcţie de performanţă şi vor munci mai mult

23 03. 2020
medici 2

Ministerul Sănătăţii a făcut publică noua formă a master planului din domeniul sanitar în perioada 2021 – 2027, actualizat pentru regiunea Nord-Est. Acesta este un document strategic în care sunt enumerate direcţiile strategice în care se va dezvolta sistemul sanitar până în 2027. Iată ce planuri are Guvernul pentru medicina de familie:

Pentru perioada 2021-2027 se impune revizuirea mecanismelor de plată a furnizorilor din asistenţă medicală primară şi creşterea ponderii serviciilor de prevenţie în asistenţa medicală, spune Guvernul în master planul din sănătate, actualizat pentru regiunea Nord-Est, studiat de Economica.net. Acestea se vor face concomitent cu: revizuirea pachetului de servicii medicale de bază şi extinderea serviciilor acordate la nivelul asistenţei medicale primare şi dezvoltarea mecanismelor de plată pe performanţă, motivând medicii de familie să furnizeze servicii mai multe și mai bune și să funcționeze ca prim punct de contact pentru majoritatea afecțiunilor, potrivit master planului pentru sistemul sanitar, actualizat pentru regiunea Nord-Es, analizat de Economica.net.

Medicii de familie sunt plătiți în funcție de capitație (o rată fixă per asigurat din listă) și plata pe serviciu medical. Cea mai bună practică din întreaga lume este ajustarea capitației în funcție de riscul de boală, astfel încât furnizorii să nu respingă grupul cu risc ridicat, spune Guvernul în documentul strategic privind dezvoltarea sistemului sanitar până în anul 2027.

În prezent, la același nivel de plată, grupul cu risc ridicat aduce venituri mai mici furnizorilor din cauza solicitării frecvente a serviciilor medicale. În România, rata capitației este ajustată doar pentru vârstă și necesită o ajustare suplimentară pentru alți factori determinanți ai riscului de boală. Mai mult, în prezent sunt decontate de către CNAS, în medie, 20 de consultații pe zi, inclusiv servicii de prevenție și monitorizare a cazurilor, ceea ce duce la imposibilitatea acoperirii necesarului de servicii de acest tip.

Pe lângă dezvoltarea mecanismelor de plată pe performanţă, susţinerea pachetului de beneficii în asistenţa medicală primară se va face prin includerea anumitor servicii care în prezent sunt acordate de către medicul specialist şi prin creşterea responsabilităţii medicului de familie în privinţa prescrierii medicamentelor pentru boli cronice, se mai arată în documentul antemenţionat, consultat de Economica.net.

Reglementările actuale nu permit medicilor de familie să inițieze îngrijiri pentru mai multe afecțiuni din sfera serviciilor acordate în ambulatoriu, cum ar fi: diabetul zaharat, astm, boli pulmonare obstructive cronice, afecțiuni psihiatrice, dureri cronice de diverse etiologii.

De exemplu, diabetul zaharat poate fi diagnosticat, tratat și urmărit în mod corespunzător de către medicul de familie, cu trimitere către medicul specialist pentru complicații, așa cum este reglementat în sistemele de sănătate din alte țări, conform documentului citat mai sus.

Cu toate acestea, în România, medicul de familie nu poate prescrie medicamente de bază și tehnologii necesare care să gestioneze eficient diabetul, în funcție de complicațiile acestuia. Drept urmare, medicii de familie sunt de multe ori ocoliți de asigurați care solicită îngrijiri direct de la diabetologi sau apelează la serviciile de urgență pentru complicații care pot fi prevenite, generând costuri semnificativ mai mari pentru sistemul sanitar, potrivit documentului strategic privind dezvoltarea sistemului sanitar până în 2027.

Un prim pas în orientarea asiguratului către medicul de familie este acordarea și decontarea serviciilor pentru depistarea bolnavului TBC nou-descoperit activ de către acesta, precum şi recompensarea administrării schemei de tratament direct observat (DOT) pentru bolnavul TBC confirmat, serviciu acordat de către medicul de familie asiguraţilor de pe lista proprie, se arată în master planul din sănătate, se arată în master planul din sănătate.

În prezent, munca medicilor de familie e semnificativ îngreunată de blocajele frecvente ale componentelor platormei informatice a asigurărilor de sănătate (PIAS).
Vă amintim că cel mai recent blocaj al sistemului informatic al cardului de sănătate, al reţetei electronice şi al sistemului informatic unic integrat a durat din 10 martie până pe 16 martie.
Economica.net a scris, pe larg, despre acest subiect, la acest link:

Sistemele informatice din sănătate, inclusiv cardul, nu funcţionează începând de ieri; tensiune maximă în cabinetele medicilor de familie UPDATE