Viitorul Porsche include versiuni electrice pentru Macan, 718, Cayenne și un nou SUV

Odată cu prezentarea rezultatelor financiare-record pentru 2023, oficialii Porsche au dezvăluit și câteva dintre viitoarele modele ale mărcii.
Robert Stan - lun, 13 mart. 2023, 22:09
Viitorul Porsche include versiuni electrice pentru Macan, 718, Cayenne și un nou SUV

Prima și, poate, cea mai importantă dintre noutățile enunțate de cei de la Porsche este dezvoltarea unui SUV mai mare decât Cayenne care va avea și variantă complet electrică. Având la bază platforma SSP a grupului Volkswagen, viitorul SUV electric este gândit astfel încât să ofere performanțe superioare și chiar funcții de conducere automată.

„Observăm profituri din ce în ce mai mari în acest segment, în special în China și SUA”, a declarat Oliver Blume, CEO-ul Porsche, dar și al Volkswagen.

Parte a planului Porsche de a livra, în 2030, peste 80% dintre vehiculele sale în variante cu sisteme electrice de propulsie, viitorul SUV de mari dimensiuni este însoțit în planurile companiei de alte modele, deja existente, dar care vor fi și ele dezvoltate pentru propulsia electrică.

În primul rând este vorba despre SUV-ul Macan care, începând din 2024, va fi oferit clienților și în variantă electrică. Macan va deveni al doilea model electric Porsche după Taycan.

Sistemele complet electrice de propulsie vor avea, de la mijlocul acestui deceniu, și faimoasele modele sportive 718 Boxster și Cayman, iar în 2025 – 2026 este așteptată pe piață versiunea electrică a SUV-ului Cayenne.

Pe lângă o nouă gamă de produse, compania germană va pune la punct în cel mai scurt timp un nou departament IT care va fi condus de fostul șef al diviziei de proiecte digitale a Daimler, Sajjad Khan.

În plus, Porsche AG se află în negocieri cu Google pentru integrarea în mașinile sale a unui complex software. Discuțiile despre Google Automotive Services sunt în curs, a declarat Oliver Blume, adăugând că producătorul auto a fost, de asemenea, în discuții cu firme de tehnologie din China pe aceeași temă.

Citește și:

– Oliver Blume (Porsche AG): Am realizat cel mai solid rezultat financiar din istoria mărcii

Te-ar mai putea interesa și
UE face presiuni asupra Chinei pentru a relaxa restricțiile privind exporturile de pământuri rare
UE face presiuni asupra Chinei pentru a relaxa restricțiile privind exporturile de pământuri rare
Cu multe companii auto aflate în pericol de a stopa temporar producția din cauza imposibilității de a se aproviziona cu pământuri rare, Uniunea Europeană face eforturi pentru a convinge China......
Boloș a admis la finanțare 28 de proiecte de îmbunătățire a eficienței energetice în valoare de circa 300 milioane de euro
Boloș a admis la finanțare 28 de proiecte de îmbunătățire a eficienței energetice în valoare de circa 300 milioane ...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a admis la finanțare 28 de proiecte depuse de operatorii economici, în ...
Operaţiunea Jupiter – ziua 5: 224 de percheziţii; vizate infracţiunile de evaziune fiscală, înşelăciune, contrabandă, camătă
Operaţiunea Jupiter – ziua 5: 224 de percheziţii; vizate infracţiunile de evaziune fiscală, înşelăciune, contrabandă, ...
Poliţiştii şi procurorii efectuează, vineri, în cea de a cincea zi a operaţiunii "Jupiter", 224 de percheziţii la ...
Țările UE au stabilit noi constrângeri pentru companiile aeriene pentru protejarea drepturilor pasagerilor
Țările UE au stabilit noi constrângeri pentru companiile aeriene pentru protejarea drepturilor pasagerilor
Cele 27 de țări ale UE au convenit joi asupra unei serii de constrângeri impuse companiilor aeriene pentru a proteja drepturile ...