Viitorul terminal plutitor de LNG de la Alexandropoulis a trecut testele și se îndreaptă spre Grecia, pentru a fi amplasat

Grupul de inginerie singaporez Seatrium a finalizat lucrările de testare în apropierea țărmului a unității plutitoare de stocare și regazeificare (FSRU) Alexandroupolis și a expediat echipamentul spre portul din nordul Greciei, unde se așteaptă să ajungă la mijlocul lunii decembrie 2023, arată Enerdata.
Mihai Nicuţ - mar, 28 nov. 2023, 12:19
Viitorul terminal plutitor de LNG de la Alexandropoulis a trecut testele și se îndreaptă spre Grecia, pentru a fi amplasat

Unitatea LNG de 155.000 de metri cubi este primul terminal plutitor de LNG din Grecia și va avea o capacitate totală de livrare de 5,5 miliarde de metri cubi/an, cu un vârf de expediere de 22 de milioane de metri cubi pe zi, aproape echivalentul zilnic al întregii producții de gaze naturale a României

Proiectul terminalului GNL de la Alexandroupolis este deținut și gestionat de Gastrade, un consorțiu format din operatorul bulgar al sistemului de transport de gaze Bulgartransgaz (20%), operatorul grec al sistemului de transport de gaze DESFA (20%), compania elenă de gaze DEPA (20%), investitorul grec în infrastructură Copelouzos Group (20%) și proprietarul cipriot al navelor GNL GasLog (20%).

Unitatea plutitoare offshore pentru stocare și re-gazeificare va fi conectată la sistemul național elen de distribuție a gazelor naturale prin intermediul unei conducte de 28 de kilometri. Gazul va putea fi astfel livrat către piețele din Grecia și Bulgaria și, ulterior, către alte țări din regiune precum România, Serbia sau Macedonia de Nord, inclusiv cu perspective pentru aprovizionarea Ucrainei. În plus, gazele aduse aici vor alimenta și o viitoare centrală elecrică, de o capacitate similară cu cea pe care Petrom o operează la Brazi.

Încă din ianuarie 2023, PPC, DEPA Commercial și Damco Energy Copelouzos Group s-au asociat pentru a începe construcția unei centrale electrice CCGT de 840 MW care va fi conectată direct la FSRU.

Echipamentul care va fi instalat în centrală permiterea și arderea hidrogenului și poate funcționa cu combustibil mixt gaz-hidrogen. Se preconizează că noua centrală va fi operațională până la sfârșitul anului 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraților este jalon în PNRR, de care depinde peste 200 de milioane de euro. Sper că la următoarea ședință a CCR se va închide acest subiect
Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraților este jalon în PNRR, de care depinde peste 200 de milioane de euro. Sper că ...
Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat......
Donald Trump susține că tarifele vamale pe care le-a impus au adus pacea în lume
Donald Trump susține că tarifele vamale pe care le-a impus au adus pacea în lume
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a apărat politica comercială şi a asigurat că tarifele pe care le-a impus ...
Alexandru Nazare: România va prezenta la Ecofin noua țintă de deficit, de 8,4% din PIB
Alexandru Nazare: România va prezenta la Ecofin noua țintă de deficit, de 8,4% din PIB
România merge la Ecofin cu o voce clară: seriozitate, echilibru bugetar şi creştere economică, pentru încredere, pentru ...
Metroul de Otopeni: Lucrările la structura de rezistență a secțiunii sudice se apropie de pragul de 50%
Metroul de Otopeni: Lucrările la structura de rezistență a secțiunii sudice se apropie de pragul de 50%
În luna septembrie a continuat ritmul de lucru eficient care se derulează pe șantierul Magistralei 6 de metrou. Al doilea ...