Viktor Ianukovici, un politician care atrage scandalul în Ucraina

Acest bărbat masiv, în vârstă de 63 de ani, este rusofon şi rusofil, şi reprezintă imaginea regiunii sale natale din estul Ucrainei, Donbasul industrial, teatrul unor lupte între clanuri mafiote în anii postsovietici.

Învins, în pofida sprijinului primit din partea preşedintelui rus Vladimir Putin, de „revoluţia portocalie”, care i-a adus la putere pe prooccidentali – între care pe rivala sa, Iulia Timoşenko, devenită premier -, Viktor Ianukovici părea discreditat pentru totdeauna în această ţară de 46 de milioane de locuitori de la graniţele Europei.

– Capabil să înveţe

Cu toate acestea, el a ştiut să se reinventeze, ajutat de consilieri în comunicare americani. El şi-a ameliorat ucraineana, limba oficială a ţării eclipsată de rusă în perioada sovietică, şi a câştigat alegerile prezidenţiale din 2010 în faţa charismaticei sale rivale Iulia Timoşenko.

„Este un om capabil să înveţe, să facă progrese, în ucraineană sau în administrarea ţării”, apreciază Taras Ciornovil, fiul unui lider naţionalist care a fost şeful stafului său electoral, apoi deputat al partidului său.

De când a devenit preşedinte, Viktor Ianukovici a depus eforturi pentru a-şi şlefui imaginea, prezentându-se ca un apărător al valorilor democratice şi independenţei Ucrainei şi afişându-şi totodată voinţa de a se apropia de Uniunea Europeană.

Prin urmare, cel care a fost taxat drept „omul Moscovei” apărea în urmă cu câteva săptămâni, în aşteptarea semnăriii la sfârşitul lunii noiembrie a unui acord de asociere istoric cu UE, ca artizanul neaşteptat al viitorului european al Ucrainei.

Dar, cu câteva zile înainte de semnare, după vizite înconjurate de mister făcute preşedintelui rus Vladimir Putin, Viktor Ianukovici a suspendat pregătirea acordului.

– Reprimare inedită

În plus, manifestaţiile proeuropene de amploare care au urmat la Kiev au fost dispersate în mod violent, cu gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare care au provocat sute de răniţi.

O situaţie inedită pentru Ucraina care, spre deosebire de alte foste republici, nu a cunoscut decât manifestaţii paşnice după prăbuşirea Uniunii Sovietice, un exemplu elocvent în acest sens fiind „revoluţia portocalie”.

Această reprimare brutală a fost precedată de derapaje în materie de libertate a presei şi a reuniunilor şi, în special, de condamnarea fostului premier Iulia Timoşenko, în 2011, la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, un caz denunţat de opoziţie ca un act de răzbunare din partea preşedintelui Ianukovici şi care a provocat o gravă criză între Kiev şi UE.

– Frică de Putin

Având îngheţate relaţiile cu europenii, preşedintele ucrainean riscă să nu se simtă în largul său nici cu „mentorul” Vladimir Putin.

„Ianukovici este considerat un prorus, însă el nu a fost niciodată. Îi era frică de Putin”, explică Taras Ciornovil.

„Putin, pentru care «Ucraina şi Rusia formează un singur popor», constituie o ameninţare pentru Ianukovici. Dacă renunţă la integrarea europeană, Rusia îl va înghiţi”, subliniază analistul Oleksi Haran.

Preşedinţia lui Ianukovici a favorizat creşterea în putere a „Familiei”, un puternic clan politico-financiar care reuneşte în jurul său mai mulţi apropiaţi de-ai săi, suspectaţi că se îmbogăţesc datorită influenţei sale şi corupţiei. Din acest clan fac parte fiul lui Ianukovici, Oleksandr, şi vicepremierul Serghei Arbuzov, în vârstă de 37 de ani.

De asemenea, opoziţia şi presa ucraineană au criticat viaţa luxoasă a preşedintelui, denunţând în special reşedinţa de lux de la Mejigorie, în apropiere de Kiev, în timp ce ţara este în criză.

Această proprietate vastă de 137 de hectare, fostă reşedinţă oficială, a trecut, potrivit presei, sub controlul unor structuri private aparţinând unor apropiaţi ai preşedintelui.

Orfan de la vârsta de doi ani, Ianukovici a fost crescut de bunica sa într-o sărăcie extremă. În tinereţe, el a ispăşit trei ani de închisoare pentru furt, lovituri şi cauzare de răni, condamnări anulate mai târziu de justiţie.

„Principala sa fobie este de a fi asasinat de unul dintre ai săi”, povesteşte Taras Ciornovil.

Ianukovici a început ca mecanic, apoi a continuat ca patron al unei întreprinderi de transport. Ulterior, el a fost numit guvernator al regiunii Doneţk, în 1997 – într-o perioadă în care clanurile mafiote luptau pentru deţinerea controlului uzinelor metalurgice din zonă -, după care a devenit premier, în perioada 2002-2004, sub fostul preşedinte Leonid Kucima.

Soţia sa, Liudmila a fost ironizată pentru o intervenţie nereuşită în cadrul unui miting organizat în timpul „revoluţiei portocalii” şi practic nu a mai fost văzută în public din acel moment.