Viktor Orban amenință cu folosirea dreptului Ungariei de veto în privința politicii UE față de Ucraina, pentru a forța o dezbatere cu privire la acest subiect
Atât timp cât nu se ajunge la un consens cu privire la această politică, nu se pot lua decizii la nivelul liderilor UE cu privire la un sprijin financiar suplimentar, garanţii de securitate sau procesul de extindere a UE, a scris Orban într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.
Scrisoarea, care a fost consultată de agenţia germană de presă, a fost distribuită şi ţărilor UE la Bruxelles.
De asemenea, un acord privind noi sancţiuni împotriva Rusiei nu este posibil până când nu se ajunge la un consens, a adăugat premierul ungar.
Scrisoarea lui Orban provoacă agitaţie la Bruxelles, deoarece o mare majoritate a statelor UE doreşte să ia decizii de anvergură în favoarea Ucrainei în cadrul summitului care va avea loc la 14 şi 15 decembrie.
Printre acestea se numără o decizie de a începe negocierile de aderare la UE cu Ucraina şi un sprijin financiar suplimentar de miliarde de euro până la sfârşitul anului 2027, dar o decizie trebuie să fie unanimă.
Orban se întreabă dacă cea mai recentă declaraţie a UE cu privire la Ucraina, adoptată în octombrie şi care se bazează pe ipoteza că strategia UE funcţionează, reflectă de fapt situaţia actuală. El se întreabă dacă nu cumva obiectivele trebuie să fie ajustate.
Unii diplomaţi au recunoscut miercuri că întrebările lui Orban sunt importante şi justificate, dar s-au întrebat dacă liderul ungar, care s-a întâlnit recent cu preşedintele rus Vladimir Putin, se află sub influenţa Rusiei.
De asemenea, obiectivul lui Orban este de a debloca peste 13 miliarde de euro din fondurile UE îngheţate pentru ţara sa. Comisia Europeană a transmis în urmă cu aproximativ un an că va debloca fondurile doar după ce guvernul naţionalist de dreapta al lui Orban va pune în aplicare în totalitate promisiunile de a respecta statul de drept. Orban consideră că Ungaria a îndeplinit aceste condiţii.