Viktor Orban: Imigraţia economică este un lucru rău pentru Europa şi trebuie oprită

Economica.net
12 01. 2015
viktor_orban_68303500

‘Imigraţia economică este un lucru rău pentru Europa, este o sursă de probleme şi pericole pentru popoarele europene, motiv pentru care trebuie oprită’, a precizat el unui jurnalist de la televiziunea publică ungară citat de MTI.

‘Cât timp sunt eu prim-ministru, Ungaria nu va fi o destinaţie pentru imigranţi’, a adăugat Orban.

‘Noi nu vrem să vedem printre noi minorităţi semnificative cu caracteristici culturale diferite, noi vrem ca Ungaria să rămână Ungaria’, a subliniat primul ministru.

Potrivit cifrelor oficiale, cel puţin 30.000 de persoane originare din Asia şi 5.000 din Africa trăiau în Ungaria în 2014, aminteşte AFP.

Romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Ungaria şi 7 – 8% din populaţia Ungariei ce numără 10 milioane de locuitori.

În Ungaria, ţară situată la frontierele externe ale Uniunii Europene, a crescut numărul de cereri de azil politic de la 2.000 în 2012 la aproape 20.000 în 2013.

Cu toate acestea, Ungaria trebuie să acorde azil celor care fac obiectul unei persecuţii politice reale, a declarat Orban.

El şi-a exprimat de asemenea speranţa că o ‘analiză calmă’ a evenimentelor recente îi va face pe liderii europeni să-şi înăsprească politica de restricţie a imigraţiei.