Viktor Orban: Istoria economiei europene, când importam energie din Rusia, s-a terminat

Istoria economiei europene, când importam energie şi materii prime ieftine din Rusia, s-a terminat, a declarat, sâmbătă, la Bucureşti, premierul Ungariei, Viktor Orban, potrivit Agerpres.
AGERPRES - sâm, 17 dec. 2022, 11:38
Viktor Orban: Istoria economiei europene, când importam energie din Rusia, s-a terminat

„Dorim să avem o creştere economică şi securitate. Nu avem însă o strategie nouă şi în această situaţie noi, liderii, trebuie să ne asigurăm că vom asigura popoarelor noastre securitate economică şi energetică. Suntem aici împreună pentru că am fost de acord că soluţia este de a identifica noi surse de energie regenerabilă pentru Europa. Dar asta rămâne doar un vis până în momentul în care vom avea condiţii efective pentru a realiza conexiunile. Avem în jurul Europei astfel de surse, iar regiunea Mării Caspice este o astfel de regiune”, a spus şeful Executivului de la Budapesta, potrivit traducerii oficiale.

Orban se află la Palatul Cotroceni în contextul semnării Acordului privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi, alături de preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă. La eveniment participă şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Klaus Iohannis.

„Noi, în Ungaria, suntem mândri că putem să participăm la o astfel de investiţie unică, strategică, pentru că este din ce în ce mai important să fim inovativi şi să găsim soluţii inovatoare. Ne pregătim acum să construim cel mai lung cablu de transport al energiei submarin. Dacă aş fi cu 30 de ani mai tânăr, aş spune că este ca un rock’n’roll să construieşti un astfel de cablu pe sub mare”, a arătat Viktor Orban.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria nu va mai livra, gazese rusești se opresc în această noapte
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria ...
Energocom, traderul de energie și gaze natiurale al Republicii Moldova, controlat de stat, a anunțat că aproape două treimi din consumul de energie al țării (62%), va fi asigurat din România,......
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi acţiunea deschisă în justiţie de Călin ...
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă ...
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...