Viktor Orban respinge posibilitatea ca Ungaria să adere în curând la zona euro

Economica.net
13 02. 2014
viktor_orban_16330200_99099300

În cazul în care euro, moneda folosită de majoritatea membrilor Uniunii Europene (UE), se destabilizează, Europa îşi va pierde atunci competitivitatea, a afirmat Orban, într-un discurs rostit joi la Academia Chineză de Ştiinţe Sociale.

Ungaria a aderat la Uniunea Europeană în 2004, însă nu este membru al zonei euro, notează Xinhua.

Singura modalitate de a stabiliza moneda euro este ca statele UE să coopereze mai mult şi să formeze o uniune bugetară, a estimat premierul ungar.

Trei sferturi dintre exporturile Ungariei merg către zona euro. Un euro instabil va avea un impact direct asupra ţării şi de aceea Budapesta sprijină Europa pentru a avea un proces de integrare mai stabil, a spus el.

Viktor Orban a afirmat totodată că ţara sa nu are un calendar pentru trecerea la euro. El a afirmat că Ungaria nu va lua în considerare această idee înainte ca economia sa reală să ajungă la aproape acelaşi nivel cu cele mai dezvoltate economii din Europa