Viktor Orban: Schimbarea ordinii mondiale este un proces pornit din Asia, care va deveni centrul definitoriu al lumii
„După părerea mea, vine o lume nouă (…) Suntem în cursul unor schimbări cu care nu ne-am mai întâlnit în ultimii 500 de ani. Şi despre ceea ce eu vorbesc acum este modificarea, schimbarea ordinii mondiale, care este un proces pornit din Asia. Foarte pe scurt şi foarte primitiv formulând, în următoarele decenii, sau poate că şi în următoarele secole, Asia va deveni centrul definitoriu al lumii. (…) Eu cred că procesul este inevitabil, pentru că de partea Asiei stă avantajul demografic, avantajul tehnologic, avantajul capitalului şi se echilibrează forţele armate”, a declarat Viktor Orban, potrivit traducerii oficiale.
Premierul Ungariei a menţionat că Donald Trump caută să găsească „un răspuns american” la această situaţie, dar pe principiul „America first”, şi că în aceste condiţii Europa are două posibilităţi: să rămână un continent subordonat sau varianta enunţată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, respectiv să intre în această competiţie mondială.
„Indiferent că intrăm în competiţie sau rămânem în subordonare, va trebui să ne pregătim că Ucraina nu va deveni nici ţară membră NATO, nici ţară membră UE, pentru că noi europenii nu avem bani suficienţi pentru toate acestea. Ucraina va intra în statutul de ‘buffer zone’ şi dacă suntem norocoşi, atunci vor exista garanţii internaţionale stabilite prin acorduri semnate între Statele Unite şi Rusia. Dacă suntem norocoşi, Uniunea şi Europa va participa în acest acord, va fi inclusă în acest acord (…) Dacă se schimbă, o schimbare de regim nivel mondial, avem nevoie de o strategie pe măsură”, a declarat premierul Ungariei, conform traducerii asigurate de organizatori.
Orban a prezentat, în linii mari şi „o mega-strategie maghiară”, pentru a face faţă acestor schimbări, menţionând că va include în această strategie nu doar „Ungaria Mică”, ci maghiarii din întreaga lumea.
Referindu-se la războiul din Ucraina, Orban a susţinut că „majoritatea ţărilor de pe mapamond sprijină Rusia”
„Occidentul şi-a formulat din nou aşteptările, spunând: da, trebuie să luaţi poziţie împotriva Rusiei şi, pe baze morale, să vă alăturaţi Occidentului. În schimb, realitatea arată altfel. Majoritatea ţărilor de pe mapamond sprijină Rusia. China şi Coreea de Nord sprijină Rusia, nu ne miră, nu e o mare surpriză. Iranul face acelaşi lucru, cunoscând istoria şi relaţia dintre două ţări, ei bine, sprijinul Iranului e un pic totuşi surprinzător. Apoi, India, supranumită cea mai mare democraţie de pe lume, sprijină Rusia, te cam şochează. Turcia nu acceptă, ca ţară membră NATO, nu acceptă ‘valorile’ propuse de Occident şi sprijină Rusia, este un lucru absolut surprinzător”, a spus premierul ungar.
El a opinat că Ucraina „şi-a găsit vocaţia în acest război”, întrezărind perspectiva de a deveni „limita de Est a Occidentului”.
„Ucraina şi-a găsit o vocaţie, dacă doriţi, în acest război. A descoperit un nou ‘raison d’ętre’ (raţiune de a fi – n.r.), un lucru pentru care există Ucraina. (…) Acum, cu acest război, ucrainenii au întrezărit această perspectivă de a face parte din Occident, de a se alătura Occidentului. S-ar putea ca Ucraina să devină, zic unii din Ucraina şi alţii din afară a Ucrainei, Ucraina ar putea deveni o zonă de margine, limita de Est a Occidentului, dacă doriţi. Şi acest lucru a dat, a conferit un dinamism. (…) Dar cred că acest dinamism şi această percepţie de care vă spuneam a întărit poziţia Ucrainei şi conferă această rezistenţă extraordinară”, a arătat Orban.
În opinia sa, în timp ce Rusia, „o ţară foarte flexibilă”, a reuşit să se adapteze la schimbări, după impunerea sancţiunilor, „politica europeană a dat faliment”, pentru că renunţat să îşi apere interesele.
„Războiul a mai scos la iveală încă un lucru, încă un fapt. Occidentul este pe cale de destrămare (…) Felul în care reacţionează, se comportă Occidentul nu este deloc consecvent, nu este deloc raţional, nu se justifică”, a declarat Viktor Orban.
Liderul ungar a vorbit pe larg despre viziunea diferită pe care o are Europa de Vest şi cea Centrală şi de Est cu privire la statele naţionale.
„Sistemul nostru de coordonare este cu totul şi cu totul altceva şi pentru noi această gândire a Occidentului nu este de fel logică. Pentru că, pentru noi, lumea este constituită din state naţionale suverane şi prin acţiunile lor aceste state naţionale creează pace. (…) Şi au capacitatea ţările suverane să definească ce fel de politică internă şi externă vor să ducă. În accepţiunea noastră, statul naţional nu este o abstracţie juridică sau un construct, o schemă juridică, ci este un lucru care se înrădăcinează într-o cultură naţională. (…) Şi acest lucru duce la un consens naţional care înseamnă un set de valori, o morală şi o logică, toate înrădăcinate în cultură şi în istorie”, a mai spus Orban.
Premierul ungar a criticat politica dusă de Polonia, „care doreşte să devină baza primordială a americanilor în Europa”, şi i-a acuzat pe polonezi de ipocrizie, întrucât aceştia critică relaţia Ungariei cu Rusia, „şi fac fericiţi afaceri cu ruşii”.
Premierul ungar şi-a rostit tradiţionalul discurs la finalul celei de-a 33-a ediţii a Universităţii de Vară şi Taberei Studenţeşti de la Băile Tuşnad, care a avut ca temă „Pe drumul drept”.
Evenimentul de la Băile Tuşnad a fost organizat de Consiliul Tineretului Maghiar din România şi Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria, în parteneriat cu Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania.