Vîlceanu: Bugetul trebuie să-şi permită majorările de pensii. Suntem într-un moment complicat din punct de vedere economic
El a participat la evenimentul care a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa, în calitate de ministru interimar al Transporturilor.
„Ştiţi foarte bine că prima propunere (a PNL de majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2022 – n.r.) a fost de 6%. Acum, în momentul în care am început negocierile cu Partidul Social Democrat, ei au propus 11%. În momentul în care vom avea o discuţie finalizată pe creşterea pensiilor, o să vă putem spune exact care este procentul”, a precizat Vîlceanu.
Potrivit acestuia, abordarea trebuie să fie una prudentă.
„Mi-aş dori ca toate părţile implicate în aceste discuţii, mai ales în discuţiile politice, să înţeleagă faptul că, da, politic, ai un câştig atunci când vii cu asemenea propuneri, sunt propuneri populare, ca să nu zic populiste. Dar şi economia şi bugetul trebuie să-şi poată permite să plătească aceste sume. Suntem într-un moment complicat din punct de vedere economic, amplificat şi de valul 4 de pandemie. Cred că ar trebui să privim cu prudenţă ce se va întâmpla pe viitor şi să fim pregătiţi să facem faţă tuturor provocărilor”, a spus ministrul interimar.
El a amintit că este nevoie de 3 miliarde de lei pentru a acoperi impactul bugetar al plafonării preţului la energie şi compensarea facturilor, problemă care nu exista în urmă cu câteva luni.
Totodată, întrebat dacă furnizorii de energie şi gaze îşi vor primi banii la timp pentru compensarea facturilor, Vîlceanu a precizat că acest lucru se va întâmpla în termenul prevăzut de lege.