Vîlceanu: Dorim să încheiem cât mai repede negocierile privind programele operaționale pentru perioada 2021 – 2027

Dorim să încheiem cât mai repede cu putinţă negocierile pe marginea programelor operaţionale prin care vom atrage fondurile alocate pentru perioada 2021-2027, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.
AGERPRES - mie, 16 feb. 2022, 21:41
Vîlceanu: Dorim să încheiem cât mai repede negocierile privind programele operaționale pentru perioada 2021 - 2027

Acesta s-a întâlnit, marţi, cu directorul general al DG Politici Regionale din cadrul Comisiei Europene, Marc Lemaitre.

„Vrem să obţinem toate beneficiile prin alocarea fondurilor europene pentru perioada 2021-2027 pentru atingerea unor obiective foarte importante pentru ţara noastră. Din acest motiv, dorim să încheiem cât mai repede cu putinţă negocierile pe marginea programelor operaţionale prin care vom atrage fondurilor alocate”, a subliniat Dan Vîlceanu, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.

Discuţiile cu oficialul Comisiei Europene au vizat documentele care vor stabili priorităţile pe care România le va finanţa din fondurile europene alocate prin politica de coeziune pentru perioada 2021-2027. Concret, au fost analizate detalii privind Acordul de Parteneriat şi Programele Operaţionale, transmise Comisiei Europene în perioada decembrie 2021- ianuarie 2022.

În context, ministrul român a precizat că vor fi continuate eforturile pentru finalizarea documentelor de programare pentru perioada 2021-2027, precum şi pentru îndeplinirea criteriilor aferente condiţiilor favorizante. Dan Vîlceanu a subliniat nevoia ajungerii la un acord în privinţa propunerilor de transfer de fonduri, pentru a putea finanţa nevoile specifice de dezvoltare la nivel naţional şi regional ale României.

Potrivit comunicatului MIPE, în cadrul reuniunii, oficialul european a prezentat poziţia preliminară a direcţiilor de specialitate ale Comisiei Europene privind elementele fundamentale care necesită acord între cele două părţi, astfel încât Acordul de Parteneriat să fie transmis oficial Comisiei Europene în luna aprilie, apreciind gradul de maturitate al acestui document strategic. Reprezentanţii Comisiei Europene au precizat că programele operaţionale vor fi aprobate treptat, în funcţie de progresul negocierilor.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în sistemul bancar. A apărut primul credit „Noua Casă” cu dobândă FIXĂ. Cine îl oferă și cum este posibil
Premieră în sistemul bancar. A apărut primul credit „Noua Casă” cu dobândă FIXĂ. Cine îl oferă și cum ...
Unii brokeri de credite au început să anunțe apariția creditului Noua Casă, garantat de stat și cu avans de 5%, cu dobândă fixă primii 3 ani, chiar dacă legea programului nu permite decât......
Record: Bulgarii au găsit și confiscat 206 kg de cocaină la frontieră, cea mai mare captură din istoria țării
Record: Bulgarii au găsit și confiscat 206 kg de cocaină la frontieră, cea mai mare captură din istoria țării
O cantitate record de 205,94 kg de cocaină a fost confiscată la punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo dintr-un ...
SUA: Declin al susţinerii politicii lui Trump privind migraţia, după şase luni la putere (sondaje)
SUA: Declin al susţinerii politicii lui Trump privind migraţia, după şase luni la putere (sondaje)
 La şase luni după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, politica severă a preşedintelui republican privind migraţia ...
Ce spune STS despre sistemul informatic prin care se vor putea primi voucherele de energie de 50 de lei pe lună
Ce spune STS despre sistemul informatic prin care se vor putea primi voucherele de energie de 50 de lei pe lună
Dezvoltarea aplicaţiei informatice destinate acordării voucherelor de energie se află într-un stadiu avansat, aceasta ...