Vin ninsorile şi viscolul. Vezi harta cu drumurile pe care poţi rămâne blocat
Potrivit ANM, pe parcursul zilei de vineri, între orele 6.00 – 18.00, va ninge în judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani, Bacău, iar în judeţele Iaşi, Vaslui şi Vrancea vor fi precipitaţii mixte, favorizând depuneri de polei. În cea mai mare parte a zonei montane va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, în special pe creste, viscolind şi spulberând zăpada.
În Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 de litri/metrul pătrat. Vântul va avea intensificări locale, temporare, cu viteze mai mari în sud şi sud-est, unde rafalele vor depăşi 50 de kilometri/oră.
În noaptea de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă va ninge în Moldova, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în nordul Olteniei şi al Munteniei.
Vântul va continua să sufle tare la munte (peste 90 de kilometri/oră) şi va avea intensificări temporare, cu viteze de 55 – 60 kilometri/oră, îndeosebi în Moldova, Crişana şi Banat, viscolind şi spulberând zăpada. Codul galben expiră sâmbătă la ora 15.00.