Câţi turişti atrag viile producătorilor de vin din România

23 07. 2013
podgorie_19162500

Cramele Halewood au introdus în circuitul viticol pivnitele de la Urlaţi şi Azuga. La Urlaţi, conacul Urlăţeanu a fost restaurat la sfârşitul anului 1999. Aici, programul turiştilor începe cu o vizită în pivniţe, unde este explicat procesul de maturare a vinului în baricuri şi despre cum se păstrează vinurile îmbuteliate în vinotecă. Apoi urmează iniţierea în arta degustării, cu cinci sortimente de vin, iar la sfârşit, în funcţie de alegerea turistului, se poate servi prânzul sau cina.

La Azuga, grupul Hallewood a amenajat, pe lângă pivniţe, şi o pensiune cu 16 camere, cu restaurant, săli de degustare, un mic muzeu şi un magazin. Nu doar iubitorii de vin aleg pensiunea, ci şi turiştii care sunt în căutarea unui loc de vacanţă deosebit.

Investiţiile efectuate până în prezent sunt de 500.000 de euro, iar pentru următorii ani sunt luate şi altele în calcul.

„Preconizăm extinderea facilităţilor de cazare şi restauraţie, o sală de conferinte şi de desfăşurare a trainingurilor, toate realizate printr-o nouă investiţie în urmatorii doi ani. Totodată, avem în proiect un studiu de fezabilitate pentru realizarea unui wine SPA”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Adriana Grecu, director de marketing al grupului Halewood Romania.

Turiştii din Anglia, Olanda, Spania, Italia, Germania, Belgia, Luxemburg sau Franţa, dar şi români, preferă cel mai adesea perioadele aprilie-septembrie şi decembrie-februarie. Aceştia aduc aproape 9% din cifra de afaceri a companiei, iar pentru acest an, producătorul vrea să crească la 12%.

„Anual, peste 15.000 turişti ne trec pargul pentru a participa la turul cramei şi la degustări de spumant şi vinuri Halewood. Mai mult de jumătate din turiştii care ne vizitează locaţia, se cazează la Pensiunea Rhein Azuga. Dintre turiştii care vizitează cramele şi participă la degustări de vin, 65 % sunt străini, respectiv 35 % români. În ceea ce priveşte cazarea la Pensiunea Rhein, procentul se inversează”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Adriana Grecu.

Gradul de ocupare al pensiunii variază de la lună la lună şi se situează undeva între 30 şi 50 %. Pentru luna septembrie, preţul pentru o noapte pentru o cameră dublă este de 58 de euro.

Peste 300.000 de vizitatori la Cotnari

Un alt producător de vinuri din România care se bucură de vizitele turiştilor este Cotnari.
„Anul treut ne-au vizitat peste 300.000 de turişti, jumătate români, jumătate străini. Am avut vizitatori şi cereri chiar şi din Emiratele Arabe, China, Japonia, SUA. Ne-a vizitat chiar şi preşedintele Macedoniei”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Cătălin Grecu, directorul de marketing al producătorului Cotnari.

Jumătate dintre turişti sunt români, iar restul străini. În plus, circa 30-40% dintre turiştii care vin la degustări la Cotnari sunt persoane care participă la diferite congrese sau seminarii, care în timpul liber dau o fugă până la podgorie şi se delectează cu vinuri. Preţurile pentru degustări variază de la 15, la 55 de euro, în funcţie de alegerea turistului, dacă vreau sau nu masă.

Ce fac cei 15.000 de vizitatori la Murfatlar

Cu o suprafaţă cultivabilă de viţă de vie de aproape 3.000 de hectare, producătorul Murfatlar îţi întâmpină turiştii cu o vizită a cramei unde specialuştii vor explica procesul de prefacere a boabelor de struguri în vin, apoi se vizitează Muzeul Viei şi Vinului, urmată de o degustare de vinuri. Urmează masa cu preparate tradiţionale şi program artistic cu muzică folclorică românească.

„Cea mai mare parte a activităţii turistice este intermediată prin agenţii de turism. În fiecare an, între 5.000 şi 6.000 de turişti români şi străini trec pragul podgoriei, iar numarul acestora este într-o constantă creştere. Suma încasată la nivelul anului trecut se ridică la aproximativ 75.000 euro”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Laura Muşat, PR Manager Murfatlar.

Acum patru ani, restaurantul Crama Murfatlar, cu o capacitate de 200 de locuri, a fost renovată în urma unei investiţii de 300.000 de euro

Domeniile Ostrov investeşte 4 milioane de euro în turism

Un alt producător care a intrat în hora turismului vini-viticol este compania Domeniile Ostrov, care a deschis în luna iunie a acestui an un hotel cu opt camere. Pe parcursul acestui an, Domeniile Ostrov va demara construcţia unei pensiuni turistice de 15 camere, a unui complex de agrement ecvestru cu alte 15 camere, un restaurant cu specific dobrogean de 250 de locuri, dar şi cu 10 apartamente. În total, investiţia se va ridica la patru milioane de euro.