Vindeau maşini de lux pe care, apoi, tot ei le furau

Economica.net
04 11. 2011

Unul dintre membrii reţelei s-a gândit că poate face bani rapid. A vândut o maşină de lux, dar i-a dat noului proprietar actele autoturismului şi doar o cheie. Cealaltă a rămas la el. Acesta a oprit-o însă cu gânduri necurate. Aşa că, la doar câteva zile, s-a folosit de cheie pentru a fura maşina.

Tupeul acestuia nu s-a oprit aici. Sculele găsite în portbagajul maşinii i le-a vândut tot bărbatului de la care furase maşina, dar prin intermediul altor membri ai reţelei. Acum, aceştia sunt reţinuţi pentru furt, complicitate şi tăinuire. Ei riscă să petreacă după gratii ani mulţi.