Vindem Dacia şi Ford de miliarde de euro, până în Madagascar şi Togo. Toate ţările unde ajung
Aproape două miliarde de euro pe primele şapte luni ale acestui an. La atât se ridică exportul de maşini româneşti , ceea ce face şi maşină cel mai căutat produs românesc în străinătate, potrivit datelor de la Statistică. Vânzătorii sunt cei doi producători de maşini din România, Dacia şi Ford , iar statistica împarte exporturile pe categorii de autovehicule. Astfel, maşinile sunt îmărţite pe tipul de carburator şi pe capacitatea cilindrică.
Cele mai vândute maşini româneşti sunt cele pe benzină, de până în 1.000 de centimetri cubi. 88.000 de unităţi în valoare de 700 de milioane de euro au fost vândute în primele şapte luni ale anului. Cele mai importante ţări de destinaţie sunt Franţa, Turcia şi Italia.
Pe locul doi, ca vânzări şi valoare, se află autovehiculele pe benzină de până în 1.000 de centimetri cubi, fiind vândute 51.200 de bucăţi, de 440 de milioane de euro. Principalele destinaţii sunt Germania, Franţa şi Marea Britanie.
Autovehiculele Dacia şi Ford pe benzină între 1.000 şi 1.500 de centimetri cubi ocupă locul al treilea în top cu o valoare de export de 394 de milioane de euro pentru 65.000 de unităţi. Acest tip de atutorism este preferat în special în Algeria, Germania şi Italia.
De 309 milioane de euro se vând maşini pe benzină cu o capacitate cilindrică între 1.500 şi 3.000 de centrimetri cubi, pricnipalele destinaţii fiind Algeria, Germania şi Marea Britanie.
Pentru maşinile diesel de peste 2.500 de centimetri cubi, vânzările de pe primele şapte luni sunt de doar 5 milioane de euro.
Cele mai puţin vândute maşini româneşti sunt cele pe benzină de peste 3.000 de centimetri cubi. Doar 88 de bucăţi.
În total, în perioada ianuarie-iulie, exporturile româneşti de maşini au totalizat 1,96 de miliarde de euro, fiind vândute 253.006 de unităţi. Spre comparaţie, cel mai vândut produs românesc de anul trecut, bujiile, totaliza vânzări de 1,2 miliarde de euro.
Dacă cele mai mari vânzări de maşini din România se fac în ţările europene, totuşi Dacia Şi Ford ajung şi în cele mai îndepărtate ţări din lume. Astfel, cu excepţia Australiei, mărcile de maşini produse în România ajung pe toate continentele, chiar şi în destinaţii exoticce precum Insulele St. Pierre şi Miquelon, Birmania, Djibouti, Togo sau Madagascar.
România are două fabrici producătoare de autovehicule, Dacia, la Colibaşi-Piteşti şi Ford, la Craiova. Dacia are o capacitate anuală de producţie de 350.000 de unităţi, iar Ford între 40.000 şi 60.000 de unităţi.