Vine reglementarea sau chiar interzicerea maşinilor cu volan pe dreapta. Fac 200 de victime anual

Consiliului Interministerial de Siguranță Rutieră din cadrul ARR a avut o întâlnire în data de 6 iunie 2018 cu reprezentanţii RAR, APIA, ASF şi cei ai Direcţiei Poliţia Circulaţiei din cadrul Poliţiei Române, Tema principală a fost promovarea unui eventual proiect de lege care să interzică circulaţia maşinilor cu volan pe dreapta în România, sau/şi identificarea unor soluţii care să conducă la diminuarea numărului accidentelor produse de acestea pe teritoriul ţării. În ultimul an, numărul acestora a crescut alarmant.
Gabriela Ţinteanu - lun, 11 iun. 2018, 20:54
Vine reglementarea sau chiar interzicerea maşinilor cu volan pe dreapta. Fac 200 de victime anual

Dat fiind faptul că există un precedent şi că, la Curtea Europeană de Justiţie, Lituania, Letonia şi Polonia, ţări care au vrut să interzică circulaţia autovehiculelor cu volan pe dreapta pe teritoriul ţărilor lor, au primit aviz nefavorabil, Consiliului Interministerial de Siguranță Rutieră din cadrul Autorităţii Rutiere Române a organizat în data de 6 iunie 2018 o primă întâlnire cu toate instituţiile implicate şi cei doi deputaţi, Beatrice Tudor și Gabriel Petrea, care îşi doresc să promoveze legea de interzicere a circulaţiei autovehiculelor cu volan pe dreapta pe teritoriul României.

Grupul de lucru ar trebui să decidă dacă soluţia cea mai bună pentru România este interzicerea totală a circulaţiei unor astfel de vehicule sau dacă există anumite măsuri care pot fi luate de şoferi pentru a reduce inccidenţa accidentelor produse de aceste maşini din vina şoferilor care le conduc. Potrivit normelor în vigoare orice maşină înregistrată într-o ţară a Uniunii Europene poate circula peste tot în UE. După Brexit însă, maşinilor înregistrate în Marea Britanie le-ar putea fi interzisă libera circulaţie în ţările Uniunii. Rămân totuşi cu semnul întrebării maşinile înmatriculate în Malta, Cipru şi Irlanda, ţări în care se circulă de asemenea cu maşini cu volan pe dreapta, iar respectivele state rămân membre UE.

În aceste condiţii se pune întrebarea cum pot fi limitate „importurile” de maşini cu volan pe dreapta sau ce restricţii se pot impune, inclusiv cea de interzicere a circulaţiei pe teritoriul României a acestor tipuri de maşini. „Grupul de lucru a luat în discuţie îmbunătăţirea condiţiilor tehnice ale maşinii pentru ca acestea să circule în siguranţă: montarea unor giroscoape care să le asigure vizibilitatea şoferilor din dreapta sau chiar schimbarea volanului de pe dreapta pe stânga” (n.a. – operaţiune care ar putea anula avantajul de preţ oferit de o maşină cu volan pe dreapta), după cum declară Mădălina Stoenescu, reprezentant ARR. Dacă vom consulta oferta de pe piaţă vom putea constata că preţul de 1000 de euro este cel mai frecvent pentru o maşină cu volan pe dreapta, iar în unele cazuri, câteva mărci pot fi găsite şi la 300 de euro maşina.

Potrivit datelor furnizate de Registrul Auto Român (RAR), în ultimii trei ani au fost eliberate documentele necesare înmatriculării în România pentru un număr de 38.638 autovehicule destinate circulației pe partea stângă. „Distribuția acestor autovehicule în ultimii trei ani (inclusiv ianuarie 2018), este următoarea: 4.874 în 2015, 6.250 în 2016, 25.467 în 2017 şi 2.047 numai în ianuarie 2018″, după cum ne-a declarat George Dincă, director general RAR. După cum se poate observa din această statistică prezentată de RAR, ritmul de import al acestor maşini devine unul alarmant, majoritatea fiind maşini vechi, cu ani de fabricaţie în special în perioada 2.000 – 2009, unele dintre ele chiar şi înainte de 1970.

Datele prezentate de Poliţia Română la această întrunire arată că în perioada 2015-2016, circa 85%-90% din accidentele produse de aceste tipuri de maşini au fost din cauza şoferului care conducea de pe partea dreaptă. „Chiar dacă nu s-ar putea interzice circulaţia unor astfel de maşini, trebuie să găsim soluţii pentru un trafic în siguranţă. APIA susţine orice măsură care, în concordanţă cu legislaţia europeană, va aduce o mai mare siguranţă în trafic a acestor tipuri de maşini”, spune Marius Tudor, secretar general al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA.)

Pe dealtă parte, Călin Rangu, Director Supraveghere Intermediari și Reguli de Conduită, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arată că la nivelul asigurătorilor nu există date statistice privind accidentele generate de aceste vehicule, iar Poliția are evidențe doar pentru accidentele cu vătămări corporale. Inițiatorii proiectului estimează că 2% din accidente ar fi generate de astfel de vehicule, din cele aproximativ 250.000 din accidentele autovehiculelor care deţin RCA fiind din cauza maşinilor cu volan pe dreapta şi un maximum de 200 de accidente pe an fiind şi cu vătămări corporale. „Daunalitatea generată de aceste accidente nu poate genera o tarifare Bonus-Malus diferită deoarece preţurilor de referinţa la RCA se bazează în acest moment pe alte criterii de segmentare și chiar dacă s-ar introduce acest criteriu impactul probabil ar fi redus. Auditorul independent calculează tarifele de referință pe baza unor date statistice. În cazul acestor vehicule datele lipsesc. Pe baza colectării de date s-ar pot realiza corecții. S-au demarat discuții pentru colectare de date.O opțiune poate mai utilă este cea dată de legea 132/2017și Norma 20/2017 a ASF, care permit utilizarea de către asigurători a unor sisteme de minimizare a riscurilor bazate pe soluții telematice. Soluțiile avansate tip telematic asigură și monitorizarea în trafic a conducerii efective a vehiculului și ar putea reduce numărul de accidente. Astfel de soluții se pot solicita fie pentru înmatriculare, fie pentru obținerea unui preț mai bun la asigurare”, a precizat Rangu.

În plus, indiferent de interdicţiile sau soluţiile de scumpire care să descurajeze utilizarea maşinilor cu volan pe dreapta, soluţii se vor găsi în continuare: înregistarea acestor maşini în Bulgaria, cu atât mai mult cu cât în vamă nu se înregistrează maşinile care trec, c idoaroamenii care trec vama. Grupul de lucru îşi va continua întâlnirile în încercarea de a soluţiona această problemă, poate chiar prin acel proiect de lege de reglementare/interzicere a circulaţiei maşinilor cu volan pe dreapta în România. În funcţie de argumente și fundamentare şi Comisia Europeană poate constata căa numite reglementări se impun.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...