Vine următoarea tranșă de bani europeni. Finanțele anunță că am îndeplinit toate jaloanele din PNRR
Ministerul Finanțelor continuă implementarea reformelor și investițiilor asumate prin Componenta 8 ”Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii”, cu un buget de 371,8 milioane de euro, din Planul Național de Redresare și Reziliențã (PNRR) și a reușit să îndeplinească în termen toate cele 4 jaloane și ținte asumate pentru primul semestru din acest an, transmite un comunicat de presă.
„Pentru Ministerul Finanțelor, Planul Național de Redresare și Reziliență este una dintre priorități. Toate reformele asumate prin acest document au ca scop îmbunătățirea calității vieții românilor, dar și creșterea veniturilor la bugetul de stat, mai ales în actualul context internațional extrem de complicat. Toate cele patru jaloane asumate, cu termen sfârșitul primului semestru din 2022, au fost realizate. În plus, ținta 220, prin care ne angajam conectarea a cel puțin 150.000 de case de marcat la sistemul electronic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost îndeplinită încă din ultimul trimestru al anului trecut și este inclusă în prima cerere de plată depusă de România la Comisia Europeană, în 31 mai a.c.” , a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Și jalonul 191, referitor la intrarea în vigoare a cadrului legislativ care prevede obligativitatea înrolării în Spațiul Privat Virtual (SPV) a tuturor contribuabililor persoane juridice a fost realizat din 2021, când a fost aprobată Ordonanța nr. 11/2021, pentru modificarea și completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale.
Jalonul 195, privind operaționalizarea/aprobarea Planului comun de acțiune al Agenției Naționale de Administrare Fiscalã și al Inspecției Muncii pentru prevenirea și limitarea fenomenului de evaziune a muncii la gri/la negru, a fost îndeplinit în 17 februarie 2022, când a fost aprobat Planul comun de acțiune privind organizarea controalelor fiscale în colaborare cu Inspecția Muncii. Planul vizeazã operatorii economici cu risc fiscal ridicat și, de asemenea, pe cei care reprezintă un risc din perspectiva utilizării muncii subdeclarate/nedeclarate.
Jalonul 200, care se referă la intrarea în vigoare a legislației prin care este reglementată metodologia de elaborare, monitorizare și raportare a programelor bugetare, a fost îndeplinit în 6 aprilie a.c., când a fost aprobată Hotărârea de Guvern pentru aprobarea metodologiei de elaborare și execuție a programelor bugetare.