Vineri, ultima zi pentru plata fără penalităţi a taxelor locale

Economica.net
29 09. 2016
ghiseu_675849587_63685900

Sancţiunea pentru întârzierea după termenul 30 septembrie a plăţii taxelor locale constă într-o majorare cu 1% pe lună a sumei datorate. „Codul Fiscal prevede un nivel de 1% al majorărilor de întârziere pe lună sau fracţiune de lună în cazul obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale locale. Această valoare corespunde unui nivel anual de 12% pe an. Nu sunt penalităţi, sunt doar majorări de întârziere care se aplică începând din 1 octombrie”, a declarat pentru Mediafax consultantul fiscal Emilian Duca.

Desigur, persoanele care şi-au plătit deja aceste taxe nu intră sub incidenţa termenului fiscal 30 septembrie şi, mai mult decât atât, proprietarii care au efectuat plata înainte de 30 iunie au beneficiat de o reducere cu 10% acordată de autorităţile locale.

Referitor la impozitarea clădirilor, noul Cod Fiscal a adus modificări importante. Astfel, în prezent, impozitul nu se mai calculează în funcţie de calitatea persoanei care deţine imobilul (persoană fizică ori juridică), ca în anii trecuţi, ci în funcţie de destinaţia clădirii: rezidenţială (ca locuinţă), nerezidenţială (ca sediu de firmă, spaţiu comercial, cabinet etc.) sau mixtă (şi rezidenţială, şi nerezidenţială).

Prin Hotărârea de Guvern nr. 159/2016, autorităţile au decis că proprietarii de imobile folosite cu dublu scop (destinaţie mixtă), acolo unde suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi delimitate, datorează un impozit similar celui aplicat locuinţelor. Proprietarii trebuie, în acest caz, să nu îşi înregistreze pe firmă cheltuielile cu utilităţile, adică acele cheltuieli comune aferente imobilului: energie electrică, gaze naturale, termoficare, apă, canalizare.

Şi referitor la impozitarea terenurilor, noul Cod Fiscal a adus modificări importante. În primul rând, proprietarii plătesc impozit şi pe terenul pe care este amplasată clădirea (plată de care fuseseră scutiţi în anii anteriori). În al doilea rând, impozitul pe teren se calculează în funcţie de suprafaţa acestuia, rangul localităţii în care este amplasat, zona şi categoria de folosinţă.

Potrivit legislaţiei în vigoare, rangul localităţii este stabilit astfel: rangul 0 – Capitala României, municipiu de importanţă europeană; rangul I – municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european; rangul II – municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi; rangul III – oraşe; rangul IV – sate reşedinţă de comună; rangul V – sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor.

Impozitul pe maşini este calculat în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din aceasta cu o sumă corespunzătoare din Codul Fiscal. Pentru autoturismele cu capacitatea cilindrică între 1.601 şi 2.000 cmc inclusiv, suma fixă luată în calcul la stabilirea impozitului este de 18 lei/200 cmc. La autoturismele cu capacitatea cilindrică între 2.001 şi 2.600 cmc inclusiv, taxa este de 72 de lei/200 cmc, la cele cu capacitatea cilindrică între 2.601 şi 3.000 cmc inclusiv – 144 de lei/200 cmc, iar la cele cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cmc suma de luat în calcul la stabilirea impozitului este de 290 de lei/200 cmc.

Impozitele locale sunt datorate, pentru întregul an, de către persoana care avea în proprietate bunul la data de 31 decembrie 2015. Cei care cumpără pe parcursul anului 2016 locuinţe, terenuri sau mijloace de transport vor plăti impozitele aferente abia din 2017.