Tot ce trebuie să ştii despre Vinieta Oxigen – cât costă în funcţie de maşină şi cine nu mai are voie în Centru. Amenzile se aplică din martie

Vinieta Oxigen poate fi cumpărată online începând de luni, a anunțat Primăria Capitalei. Taxa auto din București pentru mașinile poluante (vinieta Oxigen) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020, dar sancțiunile pentru neachiziționarea ei se aplică abia din martie 2020.
Economica.net - lun, 06 ian. 2020, 14:05
Tot ce trebuie să ştii despre Vinieta Oxigen - cât costă în funcţie de maşină şi cine nu mai are voie în Centru. Amenzile se aplică din martie

„Vinieta Oxigen poate fi achiziționată momentan doar online intrând pe site-ul Administrației Străzilor http://www.aspmb.ro/ sau https://www.roviniete.ro/ro/oxigen„, se mai arată în anunțul municipalității.

Preţuri

Non Euro 15 lei/zi 300 lei/lună 1.100 lei/6 luni 1.900/an

Euro 1     15 lei/zi 250 lei/lună 1.000 lei/6 luni 1.700/an

Euro 2     15 lei/zi 200 lei/lună 900 lei/6 luni 1.500/an

Euro 3     15 lei/zi 100 lei/lună 450 lei/6 luni 700/an

Euro 4     15 lei/zi 80 lei/lună 350 lei/6 luni 500/an

 

 

Cine plătește vinieta şi ce mașini nu mai au voie în centru

Amintim că autoturismele cu normă de poluare sub Euro 4 vor plăti vinieta Oxigen, iar mașinile cu motoare sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021.

Măsurile se aplică de luni până vineri, între orele 07.00 și 22.00, cu excepția sărbătorilor legale. În afara programului se poate circula gratuit, prin toate zonele Bucureștiului, indiferent de norma de poluare.

Autoturismele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2 vor fi interzise complet în complet în centrul Capitalei în același interval orar, și vor avea acces pe restul arterelor doar cu achiziția vinietei.

Singurele mașini care nu vor fi afectate de restricții sunt cele electrice, hibride, Euro 5 și Euro 6.

Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) reprezintă perimetrul delimitat de: Piața Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Sos. Stefan cel Mare – Str. Polona – Str. Mihai Eminescu – str. Traian – Bd. Nerva Traian – Bd. Gheorghe Șincai – Str. Lânăriei – Calea Șerban Voda – Bd. Mărășești – Str. Mitropolit Nifon – Bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – Sos. Panduri – Sos. Cotroceni – Splaiul Independenței – Str. Știrbei Voda – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victorie.

Amenzile

Șoferii care nu au vinieta corespunzătoare vor fi sancționați cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei. Aplicarea sancțiunilor va fi făcută atât de polițiști și polițiști locali, cât și de ”împuterniciți ai primarului general”.

„Încasarea tarifelor pentru achiziționarea vinietelor tip Oxigen se face de către structurile de specialitate ale Municipiului Bucureşti, cu atribuții în administrarea drumurilor publice și managementul traficului, direct sau prin distribuitori. Sumele provenite din încasarea vinietei tip Oxigen se fac venit la bugetul Municipiului Bucureşti şi vor fi folosite cu prioritate pentru lucrări, investiții şi proiecte din domeniul protectiei mediului şi al mobilității urbane, care contribuie direct sau indirect la îmbunătățirea condiților de transport și a calitäții aerului”, se arata în proiectul de hotărâre.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...