Vîntu a fost dus la Parchet, pentru a-i fi prezentate materialele de urmărire penală

Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat ca urmare a unei condamnări la un an de detenţie pentru şantaj, a fost dus din nou, joi, la Parchetul instanţei supreme, pentru a-i fi prezentate materiale de urmărire penală în dosarele FNI şi Petromservice, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din PICCJ.
Economica.net - J, 30 aug. 2012, 11:16
Vîntu a fost dus la Parchet, pentru a-i fi prezentate materialele de urmărire penală

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Dana Tiţian, a precizat că Vîntu a fost chemat la PICCJ de procurori din ambele dosare.

Omul de afaceri a stat aproximativ o oră la PICCJ, de unde a fost dus înapoi în locul de detenţie.

Vîntu a fost adus la Parchetul instanţei supreme, în acelaşi scop, şi la 1 august.

El a fost şi în 23 iulie la PICCJ. Surse judiciare declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că ancheta în dosarul Petromservice a fost finalizată, Sorin Ovidiu Vîntu fiind dus la sediul Parchetului instanţei supreme pentru a studia volumele de urmărire penală.

Vântu este cercetat în acest dosar alături de fosta conducere a companiei, pentru devalizarea Petromservice, prejudiciul produs prin falimentare controlată fiind de peste 83 de milioane de euro.

Sorin Ovidiu Vîntu a dat atunci o declaraţie şi în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, la solicitarea procurorilor care anchetează acest caz. Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au adus atunci la cunoştinţă lui Vîntu faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de el sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii care anchetează cazul FNI au decis să îi pună la dispoziţie lui Vîntu un laptop sigilat, pe care să îl poată folosi doar pentru a studia materialul de urmărire penală din acest dosar, care are 50 de volume de urmărire penală.

În dosarul FNI, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din PICCJ i-au adus la cunoştinţă lui Vîntu, în 19 iulie, faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de el sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor.

Din probele administrate de procurori s-a stabilit că, în perioada 1999-2000, Vîntu a realizat mai multe răscumpărări de unităţi de fond FNI şi a utilizat aceste sume la achiziţionarea unor bunuri imobile, altele decât cele reţinute în starea de fapt din rezoluţia de începere a urmăririi penale.

Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat, în 24 august, că dosarul Fondului Român de Investiţii (FNI), în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de spălare de bani, va fi finalizat foarte curând, precizând că, în acest caz, există 400 de metri liniari de bibliorafturi cu arhive şi documente.

Te-ar mai putea interesa și
Un gigant american anunţă investiţii de un miliard de euro în UE
Un gigant american anunţă investiţii de un miliard de euro în UE
Grupul american Mars, producătorul bomboanelor M&M şi Skittles, a anunţat joi că va investi un miliard de euro în operaţiunile sale din Uniunea Europeană, până la finele lui 2026, pentru a......
Criză severă în sport – Bogdan Matei (ANS): Vor fi maximum 12 federaţii care vor primi suplimentări, la rectificarea bugetară
Criză severă în sport – Bogdan Matei (ANS): Vor fi maximum 12 federaţii care vor primi suplimentări, la rectificarea ...
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Bogdan Matei, a declarat, într-un interviu, pentru AGERPRES, că maximum ...
GRAMPET a început topirea bitumului rutier pe platforma RAFO Onești. Terminalul va avea o capacitate anuală care poate acoperi 60% din necesarul din România
GRAMPET a început topirea bitumului rutier pe platforma RAFO Onești. Terminalul va avea o capacitate anuală care poate ...
BITUROM, companie parte din GRAMPET Group, a anunțat obținerea autorizării pentru terminalului de topire și stocare a ...
Rusia vrea să acopere deficitul bugetar prin majorarea cotei de TVA
Rusia vrea să acopere deficitul bugetar prin majorarea cotei de TVA
Guvernul rus ia în considerare creşterea cotei TVA pentru a ţine deficitul bugetar sub control şi a menţine rezervele, ...