Violenţele din Egipt: Premierul promite respectarea „procesului electoral”

Premierul Egiptului, Hazem Beblawi, promite continuarea "procesului electoral" şi dă asigurări că forţele de ordine au acţionat "cu cea mai mare reţinere" împotriva manifestanţilor.
Economica.net - mie, 14 aug. 2013, 20:13
Violenţele din Egipt: Premierul promite respectarea

„Mulţumesc poliţiei că a intervenit cu cea mai mare reţinere. Niciun stat care se respectă nu putea accepta o astfel de situaţie”, respectiv ocuparea a două zone centrale din Cairo de şase săptămâni, a spus premierul.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a îndemnat armata egipteană să convoace alegeri generale anticipate, considerând „deplorabile” actualele violenţe.

La rândul său, Franţa a cerut „încetarea imediată a acţiunilor de reprimare” din Egipt, sesizând ONU şi principalii săi parteneri „pentru adoptarea unei poziţii internaţionale”.

Bilanţul intervenţiei forţelor de ordine pentru dispersarea susţinătorilor fostului preşedinte Mohamed Morsi se ridică la 149 de morţi, în Egipt, anunţă Ministerul egiptean de Interne, deşi mişcarea islamistă Fraţii Musulmani a semnalat mai multe victime. În plus, serviciile de securitate susţin că nu au deschis focul împotriva demonstranţilor.

Forţele de ordine au intervenit miercuri pentru dispersarea susţinătorilor fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, înlăturat de armată pe 3 iulie, în ceea ce mulţi analişti au catalogat drept o „lovitură de stat militară”.

Pe fondul violenţelor, vicepreşedintele Egiptului, Mohamed ElBaradei, a anunţat miercuri după-amiază că demisionează. Egiptul traversează o perioadă de criză profundă care s-a accentuat pe 3 iulie, când armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Hyprop, un dezvoltator sud-african de centre comerciale, a lansat o ofertă voluntară de achiziție a acțiunilor MAS, care a dezvoltat mai multe malluri și parcuri de retail în România alături......
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente măsuri de împiedicare a accesului minorilor la conținut
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente ...
Uniunea Europeană a anunţat marţi lansarea unei anchete împotriva platformelor pornografice Pornhub, Stripchat, XNXX, ...
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Platforma de analiză financiară și juridică RisCo.ro anunță că și-a deschis un nou sediu, la Piata Neamț deschiderea ...
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Şeful UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus marţi posibilitatea ca banca să-şi facă planuri legate de Assicurazioni ...