Violeta Alexandru anunță că foarte curând Guvernul va lua măsuri pentru a-i sprijini pe românii intrați în șomaj tehnic

Economica.net
18 03. 2020
violeta-alexandru_37887200

Ministrul Muncii a folosit hashtag-ul #şomajtehnic în postarea sa, indicând astfel că măsurile de sprijin îi vor viza pe angajaţii care intră în şomaj tehnic.

„Vreau să ştie toţi partenerii noştri că am citit toate adresele, toate sugestiile, toate solicitările primite. Primele măsuri vor fi luate foarte curând şi răspund nevoii de a oferi măsuri de sprijin pentru angajaţii acelor companii care au intrat într-o situaţie dificilă cauzată de efectele economice ale epidemiei de Coronavirus#somajtehnic”, a transmis Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a adăugat că au fost finalizate normele metodologice pentru aplicarea legii privind zilele libere.

„Am terminat şi normele metodologice pentru aplicarea legii privind zilele libere. Am apreciat mult mesajele celor care mi-au spus că înţeleg faptul că zilele libere se vor acorda celor a căror activitate nu se poate desfăşura de la domiciliu/în regim de telemuncă. Pentru că trebuie să muncim în continuare, cu asigurarea tuturor măsurilor de protecţie posibile. Oamenii trebuie să aibă locuri de muncă, firmele trebuie să continue să funcţioneze ca să plătească salarii angajaţilor. M-am bucurat când am văzut că s-a înţeles acest lucru”, a notat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a apreciat că va fi necesar un efort financiar guvernamental considerabil pentru aplicarea legii zilelor libere.

„Sunt domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă. Pentru acestea, cu un efort financiar considerabil, pentru că zilele libere sunt mult mai mult decât cele la care s-a gândit legiuitorul (anume condiţii meteo care determină închiderea şcolilor) am gândit soluţii. Le mulţumesc tuturor celor care, în condiţii de maximă protecţie, îşi continuă activitatea. România nu se poate închide, fiecare dintre noi şi noi toţi avem nevoie de resurse. Ele vin când se munceşte în România, în program flexibil, de la domiciliu, în telemuncă. Toţi partenerii noştri, toţi românii, trebuie să ştie că nu trec singuri prin această perioadă dificilă”, a transmis Violeta Alexandru.