Violeta Alexandru: S-a început tipărirea taloanelor de pensii care includ majorarea de 14%

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat miercuri că a început tipărirea taloanelor de pensie care includ majorarea de 14% şi a dat asigurări că acestea vor ajunge la pensionari odată cu banii, la începutul lunii septembrie, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 19 aug. 2020, 15:44
Violeta Alexandru: S-a început tipărirea taloanelor de pensii care includ majorarea de 14%

„Da, chiar în cursul zilei am fost de două ori în ambele locaţii în care există aparatura prin care se tipăresc taloanele, a început activitatea de tipărire. Vă asigur că vom lucra aproape nonstop, în sensul în care se va lucra şi în weekend şi cât este necesar, astfel încât să ne încadrăm în termen şi pensiile să ajungă odată cu taloanele la începutul lunii septembrie „, a declarat Violeta Alexandru, miercuri, în cadrul şedinţei de guvern.

Ministrul Violeta Alexandru a făcut aceste precizări după ce a fost întrebată de premierul Ludovic Orban dacă a luat măsuri ca, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a OUG privind rectificarea bugetară, să opereze adaptările necesare pentru a putea fi plătite pensiile majorate.

Ea a adăugat că informaţiile vehiculate la unele case de pensii privind întârzieri de plată în septembrie „nu sunt justificate”.

„Ţin lucrurile sub control, vă voi informa dacă apare vreo problemă”, a menţionat Violeta Alexandru.

Şeful Executivului i-a atras atenţia ministrului Muncii că în luna septembrie vor fi plătite şi alocaţiile pentru copii majorate.

Violeta Alexandru a replicat că acestea sunt „priorităţile” Ministerului Muncii în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Campioni la inflaţie şi în luna mai. România rămâne pe primul loc în UE – date Eurostat
Campioni la inflaţie şi în luna mai. România rămâne pe primul loc în UE – date Eurostat
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a continuat să scadă în mai până la 2,2%, de la un nivel de 2,4% luna precedentă, însă România este în continuare ţara cu cea mai ridicată......
Leroy Merlin deschide al doilea magazin din Iași, cu o investiție de peste 3 milioane de euro
Leroy Merlin deschide al doilea magazin din Iași, cu o investiție de peste 3 milioane de euro
Retailerul specializat în construcții Leroy Merlin, parte a grupului francez Adeo, a inaugurat astăzi, 18 iunie, cel de-al ...
Kaja Kallas a spus în Parlamentul European că Rusia are un plan lung de agresiune, iar Ucraina trebuie ajutată, sau europenii vor trebui să învețe rusa
Kaja Kallas a spus în Parlamentul European că Rusia are un plan lung de agresiune, iar Ucraina trebuie ajutată, sau europenii ...
Rusia este o amenințare directă la adresa UE pentru că pregătește de mult un plan pentru o agresiune pe termen lung, ...
Wizz Air redeschide baza de la Suceava și lansează opt rute noi. Peste 169.000 de locuri suplimentare în sezonul de iarnă
Wizz Air redeschide baza de la Suceava și lansează opt rute noi. Peste 169.000 de locuri suplimentare în sezonul de iarnă
Compania low-cost Wizz Air își redeschide baza operațională de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din ...