Violonist mort în timpul unui concert, la Filarmonica din Oradea
„Era suferind cu inima şi joi seară i s-a făcut rău pe scenă, aşa că a ieşit pe coridor. Acolo s-a aşezat pe scaun, dar până colegii au sunat după SMURD, a făcut infarct şi a încetat din viaţă”, a declarat Todor Albert, directorul Filarmonicii, potrivit ebihoreanul.ro. Conform unor surse, violonistul mai făcuse un infarct.
Concertmaestrul a ieşit brusc de pe scenă. Spectacolul însă a continuat, astfel că nici colegii lui şi nici publicul nu au ştiut ce s-a întâmplat.
„Ambulanţa a fost solicitată joi la ora 19.20, la un pacient care suferise un stop cardio-respirator. Bărbatul a fost resuscitat timp de 45 de minute, dar nu s-a putut obţine activitatea cardiacă. Victima avea problema cu inima”, a declarat la România TV medicul de pe Ambulanţa Oradea, Hadrian Borcea.
Gavril Ardelean a fost angajat al Filarmonicii de Stat din 1986. Concertmaestrul va fi înmormântat duminică, la ora 12.00, în Cimitirul Neolog, din cadrul Cimitirului Municipal.