Viorel Cataramă a luat bani pentru Elvila de la Fondul Oamenilor de Afaceri

18 12. 2013
viorel_catarama_11714200

Fondul Oamenilor de Afaceri (XFOA), listat pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), îşi bazează performanţele pe patru societăţi de investiţii financiare (SIF).

XFOA este un fond de investiţii de tip închis (fără emisiune continuă de tituri, ca fondurile mutuale), descendent al celui dintâi fond mutual din România.

Fondul are în portofoliu şapte companii cotate la BVB, dintre care una este în insolvenţă. De asemeni, fondul mai are plasaţi bani în două companii necotate la bursă, dintre care una este Elvila S.A., iar Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa este lichidată.

Valoarea totală a deţinerii XFOA la Elvila S.A. este de 4,7 milioane de lei.

Pachetul Elvila acoperă mai mult de un sfert din averea fondului, adică 26,57% din activele nete (averea) ale fondului şi corespunde unui pachet de 6,3% din acţiunile companiei omului de afaceri Viorel Cataramă, potrivit raportului XFOA pe luna trecută.

Elvila S.A. deţine peste 96% din acţiunile societăţii de administrare a investiţiilor  SAFI Invest S.A., firma care administrează Fondul.

Omul de afaceri Viorel Cataramă a cumpărat astă primăvară, de la firma sa, Elvila S.A., 50,1% din capitalul social şi din totalul drepturilor de vot ale SAFI Invest.

Raportul nu precizează dacă evaluarea Elvila este făcută de o firmă de specialitate sau doar este înregistrată proporţia din capitalurile proprii aferentă pachetului de acţiuni deţinut.

Celelalte  deţineri mai substanţiale ale Fondului Oamenilor de afaceri sunt în acţiunile SIF Oltenia (SIF5), 26,54% din activele nete, în SIF Moldova (SIF2, 20,2%) şi SIF Banat Crişana (SIF 1, 13,8%).
În portofoliul XFOA mai sunt acţiunile SIF Transilvania (SIF3, 8,2% din activele fondului), ale  Băncii Comerciale Carpatica (BCC, 1,4%) şi SSIF Broker Cluj Napoca (BRK, 1%).

Predecesorul XFOA, Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri (FMOA) a fost primul fond mutual din România, înfiinţat în 1993, a creat pe piaţă în 1996, la trei ani de la înfiinţare.

A fost cauza unei dintre cele mai mari scandaluri de pe piaţa de capital românească şi a produs cea mai mare panică după prăbuşirea schemei piramidale Caritas, pe fondul absenţei sau precarităţii reglementărilor şi ale supravegherii pieţei.

Ultima cotaţie a unui titlu XFOA era de 1,3 lei, prin care fondul este evaluat la puţin peste 8 milioane de lei, adică la mai puţin de jumătate din valoarea portofoliului său.