Viorel Ştefan, despre eliminarea Formularului 088: Mâine ordinul preşedintelui ANAF va fi la MO

Economica.net
12 01. 2017
business_861325_960_720_53730100

‘În legătură cu 088, e o discuţie care de cel puţin doi ani de zile ţine agenda publică. Suntem în faza finală de evaluare a impactului privind eliminarea imediată a acestui formular. Credem că în cursul zilei de mâine ordinul preşedintelui ANAF va fi la Monitorul Oficial’, a afirmat Ştefan, la începutul şedinţei de Guvern.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat miercuri că a solicitat Executivului ca în această săptămână ‘să elimine corvoada numită Formularul 088’.

Potrivit acestuia, în 2016, acest formular a fost ‘coşmarul’ oamenilor de afaceri, ‘o povară birocratică, din cauza căreia mii de firme româneşti au fost blocate abuziv’.

‘De altfel, este prima dată, în ultimii opt ani, când numărul de firme închise a fost mai mare decât cel al firmelor înfiinţate. Am spus, în programul de guvernare, că măsurile de simplificare şi debirocratizare constituie o prioritate pentru noi. Am şi dovedit acest lucru, eliminând cele 102 taxe nefiscale. Continuăm! ANAF-ul trebuie să îşi facă treaba, fără a pasa însă responsabilitatea pe spatele antreprenorilor corecţi. De aceea, am cerut guvernului PSD ca, în această săptămână, să elimine corvoada numită ‘Formularul 088′!’, a scris Dragnea, pe Facebook.