Viorel Ştefan despre preluarea de către stat a şantierului naval de la Mangalia: Va trebui probabil să modificăm legislaţia

Economica.net
29 01. 2018
santier_naval_500_41266100

Întrebat, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, dacă noul Guvern îşi menţine intenţia anunţată de fostul premier Mihai Tudose ca statul să preia majoritatea capitalului şantierului naval de la Mangalia, Viorel Ştefan a răspuns: ‘Statul român are dreptul să îşi exercite dreptul de preempţiune pe de o parte, pe de altă parte există o normă legală, din legea privatizării (…), care interzice statului român să achiziţioneze acţiuni. Va trebui probabil să modificăm şi legislaţia, ca să permitem ca statul să negocieze pe picior de egalitate cu partenerii implicaţi în preluarea acestui proiect. Compania care intenţionează să preia a cerut negaţie din partea statului român, se află în tratative cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei’.

El a precizat că urmează să fie găsită ‘formula optimă’ în acest caz, deoarece industria construcţiilor navale este ‘foarte grea’.

‘Noi ne vom strădui să găsim formula optimă, care să asigure, pe de o parte, o poziţie consolidată a statului român în acest proiect, pe de altă parte să asigure şi garanţia bunei funcţionări, pentru că industria construcţiilor navale este o industrie foarte grea, este o industrie unde, dacă nu ai know-how, dacă nu ai experienţă, dacă nu ai portofoliu de comenzi, este foarte greu să faci faţă. Dar, cu siguranţă, rezultatul acestor negocieri ne va conduce la o soluţie care să îmbine cele două deziderate ale noastre’, a mai afirmat Viorel Ştefan, la audierile din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului, care au dat aviz favorabil pentru ca acesta să ocupe funcţia de vicepremier fără portofoliu.

Pe 10 ianuarie, fostul premier Mihai Tudose a anunţat că Guvernul încearcă să răscumpere 51% din acţiunile deţinute de Daewoo la şantierul naval Mangalia.

‘Am încercat şi se pare că reuşim să facem o chestie – să răscumpărăm 51% din acţiunile pe care acum le deţine Daewoo la şantierul naval Mangalia. Ei vor să vândă şi am zis să ne exercităm noi dreptul de preempţiune la vânzare. (…) Vom avea un şantier naval al statului’, declara Tudose la Antena 3.