Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor: Nu renunţăm la măsurile din programul de guvernare. Excludem total taxe noi sau crescute

Prevederile programului de guvernare reprezintă normă legală şi în acest moment nu se pune problema renunţării la vreuna dintre măsurile anunţate, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, subliniind că este total exclusă varianta introducerii de taxe noi sau de creştere a taxelor.
Economica.net - sâm, 14 ian. 2017, 13:29
Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor: Nu renunţăm la măsurile din programul de guvernare. Excludem total taxe noi sau crescute

„Prevederile programului de guvernare pentru noi reprezintă normă legală la momentul la care discutăm. Şi atunci toate aceste norme legale le-am transpus într-un program, într-o foaie de parcurs pe care o urmărim zilnic şi până la această oră nici nu se pune problema de a renunţa la vreuna dintre aceste măsuri.(…) Măsuri noi cu siguranţă vor exista, dar măsurile noi vor fi doar cele care nu generează o înăsprire a fiscalităţii, iar introducerea de taxe noi sau creşterea de cote de taxe este o variantă total exclusă”, a spus ministrul Finanţelor, la Antena 3.

Acesta a precizat, de asemenea, că majorarea cu 20% a salariilor în administraţia publică locală şi cu 50% a celor pentru angajaţii din domeniul artistic este prevăzută în proiectul de buget pe 2017.

„Atât creşterea cu 20% pentru personalul din administraţia publică locală cât şi creşterea cu 50% a salariilor personalului din domeniul artistic sunt chestiuni reglementate şi vor fi bugetate în proiectul de buget pe 2017. La asta lucrăm acum”, a spus Viorel Ştefan, adăugând că în cursul zilei de sâmbătă va avea loc o evaluare la Ministerul Culturii şi „acolo vom reflecta necesarul de resurse pentru creşterea salariilor în ceea ce priveşte personalul din domeniul cultural”.

Şeful MFP a subliniat că majorarea cu 20% a salariilor la administraţiilor publice locale vizează degrevarea bugetelor locale de sarcina de a finanţa 10% din indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap şi preluarea acestei sarcini la bugetul de stat.

„În privinţa administraţiilor publice locale, măsura de creştere cu 20% are un corespondent în degrevarea bugetelor locale de sarcina de a finanţa 10% din indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap şi preluarea acestei sarcini la bugetul de stat. Aici din nou ne diferenţiem de domnul Ionuţ Dumitru (preşedintele Consiliului fiscal n.r) care priveşte această chestiune ca pe o sarcină suplimentară, când în realitate vorbim de un transfer de sarcină în interiorul bugetului general consolidat de pe administraţia locală pe bugetul de stat, deci efectul pe bugetul general consolidat este nul”, a explicat Viorel Ştefan.

El a menţionat, totodată, că, în ceea ce priveşte măsurile legate de pensii, aceste norme se regăsesc deja în Monitorul Oficial de săptămâna trecută.

De altfel, şi ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Olguţa Vasilescu, a precizat sâmbătă că toate măsurile anunţate vor fi finanţate.

„Numărul de salariaţi din administraţia publică ce beneficiază de creşterea cu 20% a salariilor este de 131.995 persoane. Numărul de salariaţi din instituţiile de spectacole cărora le-a crescut salariul cu 50 la sută este de 3.005. Numărul de pensionari care beneficiază de creşterea punctului de pensie de 1.000 lei, de la 1 Iulie, este de 5.076.774. Numărul de pensionari cărora le-a crescut pensia de la 400 la 520 lei, de la 1 Februarie, este 1.022.168. Numărul de salariaţi care beneficiază de creşterea salariului minim la 1.450 lei, de la 1 Februarie, este 1.269.259 salariaţi. Numărul de pensionari care beneficiază de eliminarea plăţii CASS este 2.252.562. Numărul de pensionari care beneficiază de eliminarea impozitării pensiilor mai mici de 2.000 lei este 1.227.018. Numărul beneficiarilor stimulentului de reinserţie pentru persoanele care se întorc la muncă, şi care creşte de la 500 la 650 lei, este estimat la 62.000, în 2017. Numărul studenţilor care beneficiază de transport gratuit pe CFR, de la 1 Februarie,este 452.609. Numărul de studenţi care beneficiază de creşterea alocării la 201 lei/student este de 46.416. Vestea bună de la Ministerul de Finanţe este ca toate măsurile prevăzute în programul de guvernare PSD vor fi finanţate, iar la negocierile cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, de ieri (vineri n.r) nu s-a pus problema ca vreuna dintre aceste categorii sociale să nu beneficieze de creşterile aprobate de Guvern”, a scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Guvernul a aprobat săptămâna trecută o serie de măsuri fiscal-bugetare prevăzute în Programul de Guvernare 2017-2020, prin care se majorează salariile pentru unele categorii de personal din sectorul bugetar, bursele sociale pentru studenţi, pensiile din sistemul public şi indemnizaţia socială pentru pensionari. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Executiv, majorările salariale se aplică începând cu 1 februarie.

„Personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale beneficiază de majorarea cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor, precum şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Măsura nu se aplică personalului care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţilor publice locale, respectiv primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, consilieri locali şi judeţeni”, se arăta într-un comunicat al Executivului.

Totodată, personalul de execuţie din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora, vor beneficia de majorarea cu 50% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, precum şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

OUG mai stabileşte că, începând cu 1 iulie, valoarea punctului de pensie se majorează cu 9% şi va fi de 1.000 lei.

De asemenea, începând cu 1 martie, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de OUG 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, va creşte la 520 lei.

Totodată, finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate potrivit Legii 448/2006, se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale. Până acum, finanţarea se asigura în proporţie de maxim 90% de la bugetul de stat, se spune în comunicat.

O altă măsură prevăzută în actul normativ stabileşte că studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a. Totodată, cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse şi protecţie socială a studenţilor se stabileşte la 201 lei/ lună pe perioada derulării activităţilor didactice/student de la învăţământul cu frecvenţă, fără taxă de studii.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...