Viorel Ştefan: Nicicând nu s- a luat în calcul naţionalizarea fondurilor de pensii. Era necesară intervenţia ASF de o manieră foarte dură
„Autoritatea de supraveghere a pieţei, ASF, are reguli proprii. Eu bănuiesc că a aplicat această amendă în baza reglementărilor pe care se întemeiază şi, dacă există vreun semn de îndoială, probabil că există şi cale de atac, de contestaţie. Dar cu siguranţă era necesară intervenţia ASF de o manieră foarte dură, pentru că ce s-a întâmplat este fără precedent, pentru că atunci când reprezentantul unei astfel de entităţi care administrează resursele cetăţenilor transmite către cetăţeni un mesaj de neîncredere în produsul respectiv, un mesaj care pune semne de întrebare asupra siguranţei deţinerii lui date în administrare acelei entităţi, este fără precedent. Se impunea ca cea mai dură sancţiune pe care putea să o dea ASF, să o dea. Şi eu sper că atât i-a permis legea să dea”, a spus ministrul Finanţelor.
Întrebat despre posibilitatea ca acest semnat de alarmă să fi pornit de la ministerul pe care îl conduce, Viorel Ştefan a exclus o astfel de idee şi a subliniat că „nicicând, sub nicio formă”, nu s-a luat în calcul un astfel de scenariu. „Exclus. Este aberant ce s-a spus. Nu s-a discutat nici în lift la Ministerul de Finanţe, sau în alte lifturi la Parlament despre un astfel de scenariu. Nu înţeleg cum reprezentantul administratorului de fond a putut să preia şi să transmită, a validat o informaţie pe care a auzit-o undeva, nimeni nu ştie unde. Putea să o spună un politician, putea să fie o controversă în Parlament, era altceva. Dar în momentul în care un reprezentant legal, oficial vine şi spune şi dă în scris, validează în scris o astfel de informaţie fără temei, este foarte grav. Eu vă spun că nu s-a luat în calcul nicicând, sub nicio formă, un astfel de scenariu, pentru că Pilonul II de pensii realizează un randament foarte bun, ceea ce securizează contribuţiile pe care le gestionează acolo, ale cetăţenilor. Deci nu există nicio raţiune economică care să determine o astfel de decizie”, a explicat ministrul Finanţelor.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat, pe 14 aprilie, că a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social, respectiv 750.000 de lei, după ce compania a transmis clienţilor o scrisoare prin care îi informa că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private. De asemenea, a fost decisă sancţionarea cu retragerea autorizaţiei directorului general, Raluca Ţintoiu, precum şi cu o amendă contravenţională de 100.000 de lei.
Potrivit lui Ion Giurescu, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, aceasta este cea mai mare amendă din istoria instituţiei, dar nu şi din istoria Pilonului II, unde cea mai mare sancţiune a primit aceeaşi societate, la începutul acestui sistem de pensii, şi a fost în valoare de 360.000 de euro, pentru un contract de outsourcing. Aceste sancţiuni au venit după ce NN Pensii a transmis o scrisoare clienţilor prin care îi informa că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le-a recomandat să urmărească permanent ce se întâmplă cu pensia lor.