Virgil Popescu anunță un val de controale la furnizorii de gaze care schimbă unilateral contractele încheiate
„Controale la furnizori. ANRE și Autoritatea Națională pentru Protectia Consumatorilor vor demara o serie de controale la anumiți furnizori care au încheiat contracte cu preț ferm pentru 1 an de zile și care, acum, notifică consumatorii casnici că vor să schimbe prețul. Acest lucru nu se poate! ANPC să verifice această situație pentru că o poate încadra la ofertă înșelătoare! Iar ANRE poate amenda furnizorii cu până 5 % din cifra de afaceri dacă furnizorii nu respectă legea”, a anunțat ministrul.
Popescu a spus că este inacceptabil ca o ofertă fermă făcută pe un an de zile să fie schimbată pentru că așa li se pare potrivit furnizorilor. Mai ales în condițiile în care chiar dacă au existat furnizorii care au avit pierderi un an de zile, ei după aceea au recuperat în următorii cinci ani de zile prin tarif.
„Până la urmă un furnizor nu poate să transfere 100% din riscul său către clientul final. Este exclus lucru și nu vom accepta acest lucru”. a precizat Virgil Popescu.
„Nu vrem să lăsăm consumatorul român fără o protecție în fața scumpirilor care se văd pe facturile de gaze și energie electrică. Vom accelera aprobarea în Parlament a legii consumatorului vulnerabil, astfel încât actul normativ să fie votat în sesiunea parlamentară care începe în septembrie. Vrem ca legea să se aplice de anul acesta (începând cu octombrie, noiembrie) sau cu 1 ianuarie 2022. În plus, vrem să venim cu un suport financiar, o compensare a prețului facturilor pentru cei care au un venit ce nu-l depășește pe cel mediu”, a spus ministrul.
Reacția lui Popescu vine ca urmare a deciziilor unor companii care furnizează gaze naturale de a revizui unilateral contractele încheiate. cu consumatorii casnici. Un astfel de exemplu este firma Engie, cel mai mare furnizor de gaze pentru populație din România, care a început să trimită notificări de creștere a pețurilor la gaze unora dintre clienți care au deja contracte în derulare. Factura lor ar urma să crească cu 38%, de la 1 noiembrie. Citește mai multe detalii aici.
Popescu nu este primul membru al Guvernului care pomenește de adoptarea unei legi care să pretejeze consumatorul vulnerabil, tot săptămâna aceasta ministrul Muncii Raluca Turcan a anunțat că Executivul speră la o adoptare rapidă a legii consumatorului vulnerabil, astfel încât aceasta să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022. mai multe detalii aici.