Virgil Popescu: Criza gazelor naturale din Europa este una artificial creată de Rusia, prin intermediul Gazprom

17 11. 2021
virgil popescu

„După un an greu, a urmat o creştere economică în 2021, pe măsura revenirii economiei româneşti şi economiei europene, dar am început să ne confruntăm cu o criză a materiilor prime, a preţurilor la energie şi gaze naturale, care se reflectă în economie. Aici am luat deja măsuri, astfel încât să sprijinim, pe lângă cetăţeni, şi întreprinderile mici şi mijlocii, în aşa fel încât să trecem peste această iarnă. În urmă cu o săptămână, am injectat deja 500 de milioane de lei în economie către marii consumatori de energie, care au zeci de mii de oameni angajaţi şi care aveau nevoie de sprijin pe o schemă de ajutor pe care am aprobat-o la sfârşitul lui 2019 şi care va continua. Vrem să injectăm bani în economie, avem nevoie de intervenţie financiară în economie pentru a ajuta companiile să treacă şi peste această perioadă. O pandemie suprapusă peste o criză energetică nu este un lucru bun. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că pandemia nu s-a terminat. Trebuie să fim prudenţi, în aşa fel încât sănătatea românilor să fie în prim-plan. Avem o criză a gazelor naturale, care este o criză artificială creată de Federaţia Rusă, prin Gazprom. Aţi văzut cât de sensibilă este piaţa gazelor naturale. În momentul în care reglementatorul german a anunţat că va amâna avizarea conductei Nord Stream 2, preţul gazului natural automat a crescut. Cred că e nevoie de un front comun al tuturor statelor membre pentru a pune capac peste această criză energetică”, a afirmat Virgil Popescu.

În ceea ce priveşte provocările anului 2020, Virgil Popescu a susţinut că a fost „un an foarte greu, un an cum probabil nimeni nu s-a aşteptat, un an cu lockdown în care ne-am confruntat cu o pandemie”.

„(…) un an în care împreună am învăţat cum să facem afaceri, cum să ajutăm mediul antreprenorial. O parte au reuşit, o parte nu au reuşit… Şi noi, ca Guvern, ne putem reproşa pentru acea parte care nu a reuşit. Vreau să-mi cer scuze antreprenorilor pentru faptul că am lansat anul trecut trei măsuri – 1, 2 şi 3 – pentru a-i ajuta, dar din păcate până în acest moment sunt încă 2.500 de antreprenori care nu şi-au primit banii pentru Măsura 2. Este păcat că nu s-au găsit bani la Ministerul Fondurilor Europene pentru a se face plăţile pentru cele 2.500 de IMM-uri. Îmi pare rău şi îmi cer scuze că Măsura 3 a fost anulată, cu toate că a fost o decizie pripită a Ministerului Economiei. A fost reluată, aşa, într-un fel în care mult mai puţini antreprenori vor beneficia de ea. Vreau să dau şi o veste bună antreprenorilor din HoReCa, celor care au fost cei mai loviţi în această perioadă: astăzi s-au transmis notificările cu o pro-rată de 100% pentru toţi cei care au fost declaraţi eligibili – peste 8.350 de companii. În perioada imediat următoare se vor semna contractele. Evident, există şi o perioadă de cinci zile de contestaţii pentru anumite sume dacă nu concordă cu ce s-ar fi aşteptat să primească. Oricum, totalitatea sumelor este sub plafonul maxim care a fost aprobat de Guvern. Deci, şi banii către HoReCa vor veni în piaţă. Sectorul HoReCa, turismul, a fost foarte afectat şi va fi în continuare afectat, atâta timp cât turistul nu se simte în siguranţă să se ducă într-un anumit loc”, a subliniat demnitarul.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat miercuri evenimentul Topul Naţional al Firmelor 2021.

Nu e prima dată când ministrul Virgil Popescu susține că actuala criza a gazelor din Europa a fost provocată în mod artificial de Federația Rusă, folosindu-se de Gazprom. Într-o postare pe pagina sa de Facebook din urmă cu mai bine de o lună (14 octombrie), Popescu a scris: „(…) Iar comparația cu Ungaria nu își are rostul, în acest context. Să nu uităm că România este al doilea producător de gaze din UE, în timp ce Ungaria este stat importator. Și, de asemenea, nu mai încerca să arunci vina pe Guvern și PNL pentru faptul că Rusia a redus livrările de gaz către statele UE provocând această criză a gazelor, pentru a grăbi operaționalizarea gazoductului Nord Stream 2!”. Găsiți mai multe detalii în linkul de mai jos.

https://www.economica.net/virgil-popescu-a-cerut-anre-si-anpc-sa-verifice-mehedinti-gaz-despre-care-spune-ca-a-crescut-nejustificat-preturile_537576.html