Virgil Popescu: Din păcate termocentrala de la Mintia, ca si complexul energetic Hunedoara, a fost jefuită
„Termocentrala de la Mintia cred că va trebui să fie o preocupare a noastră, a tuturor. Sunt de acord cu dvs. că este o termocentrală strategică. Este într-un nod strategic. Din păcate termocentrala de la Mintia, ca şi Complexul Energetic Hunedoara, a fost jefuită. Da, a fost jefuită. Din 2013 s-a format Complexul Energetic Hunedoara – 0 datorii, 2019 – insolvenţă, 3 miliarde de lei datorii – oare unde s-au dus banii ăştia? 3 miliarde de lei datorii. A intrat în insolvenţă. În 2013 – tot atunci s-a aprobat un studiu de fezabilitate de către AGA de la acea vreme a complexului energetic în care s-a solicitat să se facă studiu pentru desulfurare şi instalaţia de slam dens, credeţi că s-a întâmplat ceva? Nimic. S-au complăcut toţi în această situaţie până la insolvenţă”, a menţionat Virgil Popescu, la „Ora Guvernului”.
Ministrul Energiei a subliniat că ajutorul de stat nu a fost aprobat la timp şi ulterior termocentrala a intrat în insolvenţă.
„În momentul când eşti în insolvenţă, când ajungi în insolvenţă din cauza unui domn, ca să nu-i spun altfel, ministru de Finanţe din 2015, care nu a aprobat ajutorul de stat – nu a vrut să dea drumul la bani, să semneze Ordonanţa, ajutor aprobat la acea vreme de salvare pentru cumpărarea certificatelor de CO2, aşa cum am făcut noi la Oltenia şi am salvat. Nu a vrut să îl aprobe până în aprilie, l-a aprobat în iulie, când certificatele de CO2 se cumpărau până în 30 aprilie. Ştiţi ce înseamnă asta? Înseamnă penalităţi de 100 de euro pe certificat. De asta a intrat în insolvenţă. V-aţi bătut joc domnilor, de termocentrala de la Mintia şi de Complexul Energetic Hunedoara. Şi apoi plângem de milă? Da, vrem să salvăm termocentrala de la Mintia, vrem să salvăm locurile de muncă de acolo şi pe cea de la Paroşeni pentru că aceea este retehnologizată. Acolo nu are probleme de mediu. Termocentrala de la Mintia nu are aviz de mediu, nu are deloc autorizaţie de mediu. De aceea a fost oprită. (…) Deci, instanţa românească poate funcţiona doar pe depunere de autorizaţie numai că legea europeană, Directiva spune aşa: nicio instalaţie mare de ardere nu poate funcţiona fără autorizaţie, pe asta este infringement, să ştiţi”, a mai spus Virgil Popescu.
Acesta a precizat că termocentrala de la Mintia „a fost pas cu pas distrusă, ca şi Complexul Energetic Hunedoara”.
„Asta s-a întâmplat cu termocentrala de la Mintia: a fost pas cu pas distrusă, ca şi Complexul Energetic Hunedoara. Acum o vom salva. Da, am recomandat lichidatorului judiciar, că el decide, ca să nu vândă la fier vechi – şi obligatoriu cine o va cumpăra, investitorul care va veni, să pună în locul ei o termocentrală pe gaz natural sau orice altă formă de producere în bandă, dar nu cărbune – pentru a produce 800 de megawaţi acolo. Şi asta se va întâmpla. Să ştiţi, domnilor colegi de la AUR, că sunt şi nişte firme din Republica Moldova care în spate au Gazpromul, care vor să cumpere termocentrala de la Mintia. Au mai fost şi unii care s-au lăudat că vin şi retehnologizează şi o să meargă cu cărbune, mai puţin bituminos, cu cărbune slab bituminos, sulfuros, mai puţin sulfuros – şi după primele teste au fost nişte explozii în cazan. Ghiciţi cine a zis că face acest lucru: Rosatom Internaţional – şi au cerut 13 milioane de euro pe cazan în 2019. Credeţi că suntem chiar atât de proşti să lăsăm o chestie de importanţă strategică naţională, aşa, să ne batem joc de ea – că tot veni vorba de COS Târgovişte. Cine l-a dus în faliment? Tot o firmă din acea zonă. Aşa ceva nu se va întâmpla pe mandatul meu de ministru, domnilor! Respectiv la COS Târgovişte da, am modificat Ordonanţa 69, pe care am aprobat-o în Parlament când eram în comisia de industrie, am modificat-o pentru a introduce activele funcţionale industriale pentru dare în plată. Sunt Ministrul Energiei, nu sunt ministrul Economiei”, a explicat ministrul Energiei.
Popescu a susţinut că termocentrala de la Mintia „nu se va tăia la fier vechi”, acolo fiind căutat un investitor care să pună în loc cel puţin 800 de megawaţi.
„Termocentrala de la Mintia nu se va tăia la fier vechi. Termocentrala de la Mintia – acolo se caută un investitor care să pună în loc cel puţin 800 de megawaţi – că sunt gaz, că sunt gaz cu hidrogen, că sunt orice altă tehnologie de producere în bandă – aia se va face. La fel se va întâmpla şi cu Paroşeni. (…). Referitor la Hidrocentrala de pe Jiu, da, am avut săptămâna trecută discuţii cu Ministrul Mediului pentru că avem o problemă: sunt autorizaţii date înainte de definirea unor parcuri, unor rezervaţii naturale. Parlamentul trebuie să ne sprijine. Trebuie să venim cu un proiect legislativ şi să modificăm pentru toate investiţiile începute şi care nu sunt finalizate, iar ulterior, acestor investiţii care au avut avize s-au declarat parcuri naţionale – acolo trebuie să facem ceva. Investiţiile acelea trebuie făcute. Trebuie să finalizăm investiţiile de pe Jiu”, a mai spus ministrul Energiei.